Îi dă afară pe toţi! Neluțu Varga s-a dezlănţuit. Face curăţenie la CFR Cluj

Îi dă afară pe toţi! Neluțu Varga s-a dezlănţuit. Face curăţenie la CFR Cluj. Totul a devenit public la scurt timp după remiza cu FCSB! Patronul anunță o perioadă de curăţenie la CFR Cluj. A nominalizat cei trei jucători care se vor despărți de formația din Gruia.

Neluțu Varga a dat milităria jos din pod! CFR Cluj le va spune adio celor trei jucători. Adevăratul motiv din spatele plecării.

Neluțu Varga s-a dezlănţuit!

Etapa #19 a Superligii a pus în lumina reflectoarelor duelul dintre FCSB și CFR Cluj, încheiat cu remiza, 1-1.

Neluțu Varga, acționarul majoritar din Gruia, a fost dezamăgit complet de prestația formației sale. A anunțat faptul că următoarea perioadă de mercato din iarnă va fi dinamică, având în vedere că vor exista și întreruperi de colaborări.

Yevgen Konoplyanka se află printre jucătorii care vor părăsi CFR Cluj, la iarnă.

„La capitolul plecări, pot să vă spun trei jucători de care ne vom despărți. Unul este Konoplyanka, o uriașă dezamăgire.

A fost pariul meu, din păcate, însă l-am pierdut. Nu se poate ca înainte de fiecare meci oficial, când antrenorul te bagă, cu o zi înainte să-l anunți că te doare piciorul, că te înțeapă nu știu ce.

Probabil nu mai are chef de fotbal, dar nu mai contează, e subiect închis. Ne vom despărți de Konoplaynka la iarnă!”, a spus Neluțu Varga, la fanatik.ro.

”Un fotbalist în care eu am crezut!”

Luca Juricic și Cristi Bălgrădean sunt ceilalți doi fotbaliști care se vor despărți de ardeleni.

„Un alt jucător care nu a dat satisfacție este Juricic. La fel, un fotbalist în care eu am crezut.

Din păcate, n-a reușit să se adapteze, nu reușește să marcheze. Nu a fost ceea ce ne-am dorit și ne vom despărți de el la iarnă. Al treilea este Bălgrădean cu care vom rezilia în această iarnă!”, a mai spus Neluțu Varga.

Varga a admis faptul că este posibil ca mai mulți jucători să părăsească CFR Cluj la iarnă. La finalul partidelor acestui an, staff-ul tehnic va decide cine va rămâne și cine va pleca din vestiarul ardelenesc.

„Probabil vor mai pleca doi-trei fotbaliști, dar momentan nu pot să vă spun nimic. Staff-ul va lua decizia finală după ce se termină aceste meciuri.

Pauza este foarte scurtă, ne vom întoarce foarte rapid să jucăm, dar cei trei despre care v-am spus sunt subiect închis. Nu îi veți mai vedea începând din noul an la CFR Cluj!”, a declarat Neluțu Varga.

CFR Cluj este ocupanta poziției secunde a clasamentului Superligii, cu un total de 33 de puncte acumulate în cadrul celor 19 partide disputate până în prezent.

Distribuie articol:

COMENTARII

Clasament Superliga

Clasamente oferite de Sofascore

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed