Iga Swiatek a trimis-o acasă pe Sorana Cîrstea. Liderul mondial nu a avut nicio problemă în meciul cu românca și a câștigat în două seturi 6-1, 6-1, în turul trei la Madrid. Cea mai bine clasată jucătoare din România nu a avut nicio şansă.
Poloneza a explicat după meci ce strategie a avut pentru pentru a-și continua dumul spre trofeu.
Iga Swiatek explică cum a trimis-o acasă pe Sorana Cîrstea
Sorana Cîrstea nu a găsit nicio soluție în fața celei mai bune jucătoare din lume. A fost eliminată de la Madrid după un meci care a durat o oră și 18 minute. Iga Swiatek a câștigat fără probleme, scor 6-1, 6-1.
la final, poloneza a vorbit despre strategia pe care a avut-o în meciul cu Cîrstea.
„Singurul lucru pe care l-am făcut a fost să mă trezesc cu gândul victoriei. A trebuit să mă trezesc foarte devreme, dar sunt fericită că am câștigat împotriva Soranei.
Mai e mult până la finalul turneului. Nu țin cont de ceea ce s-a întâmplat anul trecut. Cred că acel meci cu Sabalenka a fost desemnat meciul anului. Joc bine aici și o să folosesc experiența de anul trecut să fac tot ceea ce pot pentru a câștiga și voi lua totul pas cu pas.”, a spus Iga, la finalul partidei.
Pentru parcursul de la Madrid, românca a primit un cec în valoare de 51.665 de euro și 65 de puncte în clasamentul WTA.
Aceasta a fost a patra întâlnire directă dintre cele două jucătoare, iar românca nu a câștigat niciodată.