Ianis Hagi rupe tăcerea! Primele dezvăluiri după revenirea la echipa naţională. S-a aflat ce a spus despre Mircea Lucescu. Tricolorul nu a trecut prin clipe uşoare în ultima perioadă. A fost trimis la echipa a doua a lui Rangers.
Ianis Hagi a fost obligat să-şi micşoreze salariul pentru a fi reprimit la prima echipă. Speră ca la naţională să fie un nou început.
Ianis Hagi rupe tăcerea!
Ianis Hagi e entuziasmat să fie pregătit la naţională de Mircea Lucescu. A revenit printre tricolori pentru meciurile din Liga Naţiunilor. A apărut în cantonamentul naţionalei de la Mogoşoaia cu un look schimbat. A renunţat la plete, conform as.ro.
De-abia aşteaptă să joace sub comanda lui Mircea Lucescu. „(n.r: Spune-mi cum ești acum? Ai revenit aici) Sunt fericit, nerăbdător să pornim din nou la un drum, încrezător că putem crește ca grup.
Pentru mine, individual, am spus-o și în trecut, aș fi vrut să am posibilitatea să fiu antrenat de Mircea Lucescu, având în vedere câte performanțe a făcut pentru fotbalul mondial, câți jucători a reușit să crească și să scoată tot ce e mai bun din fiecare jucător.
Uite că am ajuns în momentul în care mi-am îndeplinit un vis. Sper să avem performanțe împreună”, a spus Ianis Hagi, conform sursei citate.