Ianis Hagi, motiv de scandal! Gică Hagi s-a enervat în direct. Întrebarea care l-a scos din minţi. Situaţia tricolorului de la Rangers este una fără ieşire. Nu mai e dorit de către scoţieni, dar nici nu are alte oferte din străinătate.
Ianis Hagi este dorit de către cei de la Rapid. Dan Şucu a spus clar că îl vrea pe tricolor în Giuleşti.
Ianis Hagi, motiv de scandal!
Gică Hagi a fost întrebat, la rândul său, despre Ianis Hagi. Antrenorul Farului a fost categoric. Nici nu a vrut să răspundă la întrebare. Tricolorul a ajuns la echipa a doua de la Rangers, după revenirea din împrumutul la Alaves. La conferința de prezentare a lui Marius Șumudică la Rapid, Șucu a confirmat interesul pentru internaționalul român.
Gică Hagi a fost întrebat, la conferința de presă premergătoare meciului cu UTA, despre situația fiului său. „Regele” nu a vrut să ofere declarații și atunci când a fost chestionat cu privire la ofertele internaționalului român din Superliga, a răspuns clar: „Altă întrebare!”.
„(N.r. Despre Ianis Hagi) Nu vorbesc de restul, vorbim de noi. Mergeți să-l întrebați pe el, am clubul meu, echipa mea, nu vreau să vorbesc, chiar dacă se vorbește de băiatul meu. (N.r. Dar are oferte din țară) Altă întrebare”, a declarat Gică Hagi, la conferința de presă.