Ianis Hagi l-a uimit pe Steven Gerrard cu evoluția sa din meciul Rangers – Celtic 3-0. Internaționalul român a deschis scoul în minutul 7 cu un șut de la aproape 20 de metri. Fostul star al lui Liverpool nu s-a mai abţinut.
Fostul antrenor al lui Rangers a postat pe Instagram un mesaj format din cinci cuvinte pentru Hagi, fotbalist pe care l-a avut sub comanda sa în sezonul 2020/2021.
Ianis Hagi l-a uimit pe Steven Gerrard
După derby-ul Scoției, jurnaliștii au avut doar cuvinte de laudă la adresa lui Ianis Hagi. Românul și-a uimit și fostul antrenor, care i-a trimis un mesaj.
”Things you love to see” (Lucruri pe care iubești să le vezi).
Gerrard l-a avut în lot pe român în sezonul 2020/2021. Atunci, Hagi a jucat în 75 de meciuri. A marcat 14 goluri și a pasat decisiv în 20 de rânduri.
În tribune la meciul dintre Rangers și Celtic au fost și Gică Hagi, dar și soția lui Ianis, Elena. Aceasta a postat și ea în mediul online un mesaj.
”You will always hear us roaring (n.r. – Ne vei auzi mereu strigând)”, a scris tânăra.
👊 | @IanisHagi10 pic.twitter.com/Wx4JliOxBC
— Rangers Football Club (@RangersFC) January 3, 2025
Românul, cel mai bun jucător de pe teren
Tricolorul a primit cea mai mare notă și a fost desemnat omul meciului.
”Ne simțim foarte bine. Vrem să câștigăm derby-uri. Este un pas înainte pentru noi. Știm că sunt trei puncte, dar vom juca din nou în trei zile. A fost un joc foarte bun făcut de noi. Se poate să începi foarte bine și să termini prost, dar noi am fost consecvenți. Mergem înainte, trebuie să fim consecvenți timp de 90 de minute mereu.”, a spus Ianis Hagi, citat de BBC.