Ianis Hagi, implicat în scandalul momentului! Fanii au luat foc după ultima prestaţie a tricolorului. Îl vor la prima echipă a lui Rangers. Jucătorul român tocmai a strălucit la Rangers B.
Ianis Hagi i-a cucerit pe fanii celor de la Rangers. Asta după ce a fost integralist în confruntarea Rangers B – Huddersfield Town 3-2, o dispută amicală.
Ianis Hagi, implicat în scandalul momentului!
Internaționalul român a fost cel mai bun om al echipei antrenate de David McCallum. A reușit două goluri și o pasă decisivă. Rangers B a deschis scorul prin Findlay Curtis, în minutul 31, după o pasă primită de la Ianis Hagi. Huddersfield Town a revenit și la pauză conducea cu 2-1.
Internaţionalul român a ieșit din nou la rampă în partea secundă. A egalat cu un șut superb, din lovitură liberă. Apoi, i-a adus victoria formației sale cu reușita din minutul 90.
Imediat după finalul partidei, fanii celor de la Rangers l-au cerut pe fotbalistul român înapoi la prima echipă. „Jucați-l pe Hagi la prima echipă”, „Mi-aș dori să ne putem permite să-l jucăm, ne-ar câștiga titlul în acest sezon”, „Bravo, Rangers! Bravo, Ianis Hagi!” sau „Aduceți-l la prima echipă. Arată că e un tip devotat și că are clasă. Un profesionist de TOP. Felul în care tratăm un internațional nu denotă clasă din partea lui Rangers” sunt doar câteva dintre comentariile scoțienilor.