Ianis Hagi e în doliu! A murit Andy Goram, legendarul portar al lui Rangers!

Andy Goram, fostul portar de la Rangers, Man Utd și al naționalei Scoției s-a stins din viață la vârsta de 58 de ani, după o scurtă bătălie cu cancerul.

Fostul goalkeepr a fost diagnosticat cu cancer esofagian la începutul acestui an și medicii i-au mai dat de trăit mai puțin de șase luni.

Anunțul a fost făcut de Rangers, pe Twitter, acolo unde oficialii clubului din Gasgow i-au adus un ultim tribut lui Goram.

„Clubul de fotbal Rangers este astăzi profund întristat să anunțe moartea portarului nostru legendar, Andy Goram, în urma unei scurte lupte cu cancerul.

Goram, în vârstă de 58 de ani, a avut 260 de apariții pentru Gers, între 1991 și 1998. În acel timp, a câștigat cinci titluri de ligă, trei cupe ale Scoției și două cupe ale ligii.
Performanțele sale în UEFA Champions League în 1992/93 au fost remarcabile, deoarece Gers a învins-o pe campioana Angliei, Leeds United, pentru a se califica la turneu, înainte de a ajunge în finală.

Goram a fost, de asemenea, un specialist în Old Firm și, pe măsură ce deceniul a progresat și ciocnirile dintre cei doi au devenit din ce în ce mai importante, el a fost adesea diferența dintre cele două părți cu unele salvari uimitoare.”

Starea lui Goram s-a deteriorat la sfârșitul lunii mai, iar ulterior s-a spus că ar mai trăit doar câteva săptămâni. Sperase că radioterapia îi va mai prelungi timpul alături de cei dragi.

„Cancerul s-a răspândit mult mai repede decât credea toată lumea. M-am simțit foarte rău și am avut dureri foarte mari marți și am avut nevoie de o ambulanță care să mă ducă înapoi la spital.

Testele au confirmat că e în ganglionii mei limfatici și se răspândește rapid. Specialistul meu mi-a recomandat radioterapie. Am decis să iau sfatul lui profesional. Am spus de la început că voi lupta până în Ziua Z. Dacă radioterapia funcționează, îmi va oferi șansa de a petrece mai mult timp cu cei doi nepoți ai mei. Asta e ținta mea”, spunea atunci Goram, conform The Sun.

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Data provided by Scoreaxis

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed