Ianis Hagi își revine ușor ușor îm ritm. Mijlocașul român a jucat timp de 84 de minute la ultimul meci disputat de Rangers, și făcut senzație, iar presa din Scoția i-a adus laudele bine meritate.
Rangers s-a impus pe teren propriu cu Dundee FC, scor 1-0, într-un meci din etapa cu numărul 18 din Premiership.
Ianis Hagi are Scoţia la picioare!
Ianis Hagi a fost titular, însă a fost schimbat în minutul 84 cu Ylmaz Ridvan. Cu toate acestea prestațiile mijlocașului au fost extraordinare, iar specialiștii de la Football Fancast l-au numit cel mai bun de pe teren.
„Cerny a fost marcatorul golului, dar Hagi a fost cel care îl putea înscrie pe al doilea, deși mingea sa nu a intrat în poartă.
De-a lungul meciului, românul a reușit o pasă-cheie, șapte centrări, procentaj 100% de driblinguri reușite și chiar a lovit bara în cadrul unei prestații impresionante.
A câștigat 6 din cele 7 dueluri pentru minge. Astfel, și-a demonstrat puterea în duelurile unu la unu, ceva care cu siguranță l-a încântat pe Clement. După ce n-a jucat la prima echipă până în octombrie din cauza unei probleme contractuale, Hagi se bucură de o eliberare.
Cu Dundee, a fost cu siguranță adevăratul erou al lui Clement. Pare că belgianul i-a găsit o poziție din care Hagi să dicteze jocul prin creativitatea sa. Dacă-și menține forma de acum va deveni curând titular incontestabil, asta e sigur.
Are o mare influență la mijlocul terenului prin dorința de a primi mereu mingea și de a-și asuma responsabilitatea”, a scris sursa citată.