Ianis Hagi a primit o lovitură dură. Scoțienii au anunțat ce se întâmplă cu internaționalul român. Și-a asumat un risc uriaș

Ianis Hagi primește lovitură după lovitură. Internaționalul român a anunțat în mai multe rânduri că nu vrea să plece de la Rangers, dar conducerea clubului pare că are alte planuri.

Deocamdată, Hagi a fost timis la echipa a doua, iar Philippe Clement a anunțat, vineri, că nu se va baza pe serviciile sale. Tricolorul își asumă totuși un risc uriaș după ce a decis să nu-și caute o altă echipă.

Ianis Hagi a primit o lovitură dură

Ianis Hagi a avut o evoluție bună la echipa națională, dar Philippe Clement nu s-a răzgândit. Tricolorul a rămas la echipa a doua și a fost scos de pe lista UEFA pentru partidele din Europa League. Chiar și așa, agenția care îl reprezintă a transmis că acesta nu își va căuta o ală echipă.

Jurnaliștii scoțieni cred că fiul lui Gică Hagi va rămâne la echipa a doua a clubului până în această iarnă, iar în ianuarie ar urma să se producă despărțirea definitivă.

„Indiferent cine a luat decizia ca Ianis Hagi să fie exilat, este clar la acest moment că pentru internaționalul român nu există o cale de întoarcere la prima echipă în viitorul apropiat. Se pare că Ianis va petrece următoarele luni antrenându-se cu echipa secundă, iar în iarnă, când fereastra de transferuri se va deschide din nou, va putea pleca definitiv din Glasgow”, a scris Ibrox News.

Internaționalul român și-a asumat un risc uriaș după ce a hotărât să rămână la Rangers. Este posibil să nu mai prindă un loc în echipa națională pentru următoarele meciuri din Liga Națiunilor.

Pentru partidele cu Kosovo (3-0) și Lituania, Mircea Lucescu (3-1) a decis să-l convoace, iar mijlocașul nu a dezamăgit. A obținut un penalty în meciul jucat la București.

 „Sigur, el (n.r – Ianis Hagi) are un handicap enorm față de ceilalți. Lipsa minutelor la nivelul competiției, nu la nivelul antrenamentelor. Niciun antrenament nu se aseamănă cu un joc. Iar asta e valabil pentru toată lumea, nu numai pentru el”, a spus Mircea Lucescu.

Meciurile României din Liga Națiunilor

12 octombrie, ora 21:45: Cipru – România
15 octombrie, ora 21:45: Lituania – România
15 noiembrie, ora 21:45: România – Kosovo
18 noiembrie, ora 21:45: România – Cipru

Distribuie articol:

COMENTARII

Clasament Superliga

Clasamente oferite de Sofascore

Populare

Articole similare
Recomandari

Verdict devastator pentru Gigi Becali! Anunţ grav al lui Dumitru Dragomir. E o pierdere uriaşă pentru FCSB

Mihai Lixandru s-a accidentat grav în cadrul partidei FCSB...

Bombă la Sibiu! S-a terminat Hermannstadt-Sepsi. Umilinţă pentru echipa lui Marius Măldărăşanu

Bombă la Sibiu! S-a terminat Hermannstadt-Sepsi. Umilinţă pentru echipa...

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed