Echipa lui Horaţiu Moldovan a reușit o nouă victoie. A învins-o pe Palermo, scor 2-1, și este pe primul loc în Serie B, cu 43 de puncte. Portarul împrumutat de la Atletico Madrid vrea promovarea în Serie A.
Jurnaliștii italieni l-au lăudat pe portarul român și i-au acordat una dintre cele mai mare note, chiar dacă a primit un gol.
Horaţiu Moldovan, lăudat de italieni
Sassuolo a mai făcut un pas important spre promovarea în Serie A, după ce în etapa cu numărul 18, a trecut de Palermo. Pentru echipa internaționalului român au marcat Armand Lauriente (min. 9) și Nicholas Pierini (min. 70). Moldovan a fost învins de Jeremy Le Douaron în minutul 21.
Jurnaliștii italieni i-au acordat un calificativ bun românului. „Moldovan, nota 6 – Nu trebuie să facă mari intervenții astăzi. Nu poate face aproape nimic la golul lui Le Douaron, salvat de transversală la șutul lui Di Francesco”, a scris Sassuolo News despre Moldovan.
„Moldovan nota 6,5 – Nu poate face nimic la gol, în rest, practic, nu avut treabă”, au titrat cei de la tuttomercatoweb.
„Horațiu Moldovan nu a fost pus în dificultate până când a fost nevoit să scoată mingea trimisă de Le Douaron, în fața unei „păduri” de tricouri care i-au limitat mult vizibilitatea. La scurt timp după, s-a arătat pregătit la dubla încercare, în câteva minute, a aceluiași francez și a lui Ranocchia. În rest, oferă siguranță echipei pe fazele de ieșire”, au notat și cei de la canalesassuolo.
Sassuolo va juca în următoarea etapă, pe 26 decembrie, cu Pisa, echipa românilor Marius Marin, Olimpiu Moruțan și Adrian Rus.
Moldovan a fost împrumutat de italieni de la Atletico Madrid în această vară. Până acum a adunat 12 partide în poarta celor de la Sassuolo.