Horațiu Moldovan, avertisment dur pentru colegi! Lucrul care l-a nemulțumit pe portarul celor de la Rapid.
Rapidul a făcut spectacol pe Giulești. A câștigat teren propriu în fața celor de la Poli Iași, scor 3-2.
Horațiu Moldovan, avertisment dur pentru colegi!
Horațiu Moldovan, portarul celor de la Rapid și portarul naționalei a spus tot ce l-a deranjat la meciul cu moldovenii.
„Mă bucur că am reușit să câștigăm, nu am făcut un joc foarte strălucit. Ar trebui să fim mult mai atenți, dar ne bucurăm că am câștigat cele trei puncte. Mă bucur că mi-am ajutat echipa, suntem un grup și trebuie să ne aducem fiecare aportul.
Am întâlnit o echipă bună, agresivă. Domnul Leo Grozavu și-a implementat acest stil la fiecare echipa la care a fost. Poli Iași este o echipă bună.
Nu am cum să am vreo discuție aprinsă cu Săpunaru, mi-a spus că nu am dat o minge pe jos.
Mister m-a felicitat, cred că e victoria tuturor, mi-am salvat echipa. De asta sunt plătit.
Cred ca am de învătat de la fiecare portar cu care mă antrenez la echipa națională. Am învățat de la fostul portar al naționalei, am învătat de la fiecare, de la mister (nr. antrenorul echipei) același lucru, nu mai are nevoie de prezentare, este poate cel mai bun fost portar al României”, a declarat Horațiu Moldovan, la Digi Sport.
Anunțul lui Claudiu Petrila
„Un meci greu, pe care l-am trăit periculos pe final, pentru că nu am marcat al patrulea gol. Dar e bine că am luat cele trei puncte. Bordeianu spunea că nu m-a atins, dar dacă nu mă atingea, nu se dădea penalty, nu? Am simțit că m-a atins pe tibie și am căzut.
Nu neapărat că sunt dependent, dar când jucăm acasă cred că ne simțim mult mai bine datorită fanilor. Am făcut pasul înapoi pentru că știam că trebuie să apărăm acel gol în plus, din fericire pentru noi am reușit”, a declarat Claudiu Petrila, la sfârșitul meciului.