Handbalistele Rapidului, show la fotbal înainte de debutul în Liga Campionilor!

Jucătoarele lui Carlos Viver „încing miuțe” la fiecare antrenament, iar meciurile nu sunt niciodată amicale.

Campioana Rapid debutează sămbătă în cea mai tare competiție intercluburi de pe continent, la Zagreb, contra celor de la Lokomotiva. Elevele lui Carlos Viver trag tare la ședințele de pregătire, dar nu se antrenează doar la handbal!

Rapidistele sunt bune și la fotbal, iar meciurile „de încălzire” nu sunt niciodată monotone. Miuțele se încheie cu hora bucuriei și fotografii ale câștigătoarei, cel care le face fiind chiar tehnicianul spaniol.

Chiar dacă se și destind la antrenamente,  jucătoarele campioanei României abia așteaptă meciul din Croația.

„Mă bucur să joc din nou în Liga Campionilor. Suntem pregătite, am încă emoții când aud imnul Ligii Campionilor, pentru că este o competiție supremă, unde oricine își dorește să joace”, spune portarul Denisa Șandru.

Echipa este pregătită, cu mare entuziasm, ne dorim foarte mult să trăim asta, să trăim această experiență de a juca în Liga Campionilor. Este premiul pentru munca tuturor de anul trecut. Și pentru mine, ca antrenor, este o situație specială”, explică și antrenorul Carlos Viver.

Rapidul a avut un început de sezon sinuos în competițiile interne, iar tehnicianul echipei din Giulești spune că partidele din Liga Campionilor vor ajuta echipa sa să capete ritm de joc.

„Sper să reușim să câștigăm în Croația și cred că vom intra foarte bine în competiție, dacă învingem în primul meci. Echipa își va îmbunătăți performanța pe măsură ce jocurile trec”, spune spaniolul care a luat titlul cu Rapid.

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Data provided by Scoreaxis

Populare

Articole similare
Recomandari

Avertisment teribil pentru Gică Hagi! Verdictul dat de către finul Adrian Mutu. Farul nu mai are nicio şansă

Avertisment teribil pentru Gică Hagi! Verdictul dat de către...

Gigi Becali, în vizorul rivalilor! Afirmaţii dure la adresa şefului de la FCSB. L-a desfiinţat în direct

Gigi Becali este un personaj al fotbalului românesc. Un...

Mircea Lucescu, contrat! Ce probleme are la echipa naţională. Un fost tricolor a spus clar

Mircea Lucescu a revenit pe banca primei reprezentative după...

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed