Handbalistele de la Rapid București au reușit doar o remiză cu Buducnost în Liga Campionilor

Campioana en-titre la handbal feminin, Rapid Bucureşti, a încheiat la egalitate sâmbătă, în deplasare, cu Buducnost Podgorica, scor 30-30 (10-13), în grupa B din Liga Campionilor.

Cele mai bune jucătoare au fost Raicevic 12 goluri, pentru Buducnost, respectiv Lopez şi Grozav, câte 7 reuşite, pentru Rapid.

Româncele au trei victorii și două egaluri la prima participare în noul format al Ligii Campionilor. În primele partide din grupa B, campioana României a obţinut rezultatele: 31-27 cu Lokomotiva Zagreb, 32-32 cu Metz Handball, 33-26 cu Kastamonu Belediyesi GSK şi 34-32 cu Team Esbjerg.

După cinci etape, campioana României are 8 puncte în clasament. Rapid Bucureşti va disputa următoarul meci pe teren propriu, cu Storhamar Elite, în 23 octombrie.

În etapa a IV-a a grupei B s-a mai jucat meciul dintre Kastamonu – Lokomotiva Zagreb 26-23. Duminică vor avea loc confruntările dintre Storhamar – Gyor ETO şi Team Esbjerg – Metz Handball.

Trofeul este deţinut de formaţia norvegiană Vipers Kristiansand.

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Data provided by Scoreaxis

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed