Echipa Girona FC revine în prima ligă a campionatului de fotbal al Spaniei, după ce a reuşit să se impună cu scorul de 3-1 pe terenul formaţiei Tenerife, duminică, în manşa secundă a play-off-ului pentru promovarea în Primera Divison, anunță agerpres.
În meciul tur, disputat în Catalonia, cele două cluburi au terminat la egalitate, 0-0.
La Santa Cruz, în arhipelagul Tenerife, Girona a deschis scorul prin uruguayanul Cristhian Stuani (42 – penalty), însă gazdele au restabilit egalitatea prin Carlos Ruiz Arenaga (59). Oaspeţii au trecut din nou în avantaj în urma unui autogol al lui Jose Leon (68), iar apoi au stabilit rezultatul final prin Arnau Martinez, în minutul 80.
Girona FC promovează astfel pentru a doua oară în istoria sa în elita fotbalului spaniol, după o primă experienţă de două sezoane (2017-2018 şi 2018-2019).
Clubul catalan a eliminat în semifinalele acestui play-off formaţia Eibar, în timp ce Tenerife a trecut de vecina sa din Las Palmas.
Girona se alătură astfel primelor două clasate în Segunda Division, Almeria şi Valladolid, care au obţinut promovarea directă în Primera Division.
Cele trei echipe vor înlocui formaţiile retrogradate la finalul sezonului: Granada, Levante şi Deportivo Alaves.