Gigi Becali zice că el l-a scos din închisoare pe Adrian Mititelu, dar ce spune el schimbă tot: `Nu a fost eliberat, ci doar i-a fost suspendată pedeapsa până la revizuire.`

Adrian Mititelu a fost condamnat în noiembrie 2020 la 3 ani de închisoare din cauza transferului lui Mihai Costea de la Universitatea Craiova la FCSB.

Mai exact, ce s-a întâmplat? Deși avea lotul de jucători pus sub sechestru din cauza datoriilor către Fisc și nu avea voie să-l vândă pe Costea, Mititelu a operat tranzacția.

Acesta a fost găsit vinovat de evaziune, deși în primă instanță a fost iertat. Astăzi, omul care a înființat-o pe FCU Craiova și a adus-o în prima ligă, sezonul trecut, a ieșit din penitenciarul Pelendava, din Craiova, în urma unei decizii definitive a Curții de Apel.

Dar Gigi Becali spune că asta i se datorează lui: ”Dacă nu eram eu de acord nu-l eliberau. Am trimis un avocat special, astăzi, la Curtea de Apel pentru a transmite instanței că nu ne opunem eliberării.

Să vă spun un lucru, Mititelu mai avea de ispășit 32 de zile. Urma să intre la comisie pentru eliberare condiționată. N-a scăpat definitiv. Nu a fost eliberat, ci doar i-a fost suspendată pedeapsa până la revizuire.

Asta înseamnă că s-ar putea să se întoarcă la închisoare în septembrie, să facă și cele 32 de zile. Totul depinde de Înalta Curte, care urmează să reglementeze hotărârea CCR. Vom vedea cum.”, a spus Becali pentru gsp.ro.

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Data provided by Scoreaxis

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed