Gigi Becali va fi uimit! S-a aflat ce i-a transmis una dintre vedetele de la FCSB. A trăit un adevărat coşmar în ultimii doi ani când nu a putut juca deloc. Este vorba despre fundaşul stânga, Ionuţ Panţîru.
Jucătorul lui Gigi Becali a jucat o repriză în meciul amical pierdut de FCSB în fața lui Anderlecht, scor 2-5.
Gigi Becali va fi uimit!
Ionuţ Panţîru le-a mulțumit oamenilor din club pentru încrederea acordată în timpul accidentării la genunchi. Jucătorul a revenit pe gazon după doi ani de chin și trei operații suferite la genunchi. Fundașul stânga a fost introdus în repriza secundă a testului cu Anderlecht. Mai mult, a primit banderola de căpitan la FCSB.
„Un meci foarte greu, un adversar foarte puternic. Au pasat foarte bine, eu zic că a fost un amical reuşit pentru noi. Sunt foarte fericit pentru faptul că am revenit. A fost oarecum greu, încă nu sunt la ritmul pe care îmi doresc să îl am, dar treptat o să revin acolo.
Avem deja 2-3 săptămâni de când ne pregătim împreună. Eu zic că a fost ok. Nu există cuvinte prin care pot să descriu perioada asta în care am fost accidentat. A fost incredibil de grea, mai ales din punct de vedere psihic”, a spus Ionuț Panțîru.
Întrebat dacă s-a îndoit vreo clipă de revenirea pe gazon, Panțîru a fost categoric. „Nu! Tot timpul am avut încredere în mine, ăsta e caracterul meu, niciodată nu m-am dat bătut şi niciodată nu o să mă dau, indiferent câte greutăţi întâlnesc în viaţă”, a spus acesta.
Mai mult, Panțîru este recunoscător că a avut aproape oamenii din club, în special lui Gigi Becali. „Soţia, familia, Mister, Pinti, toţi au fost lângă mine. Echipa, tot staff-ul, inclusiv nea Gigi. Îi mulţumesc pe această cale. Nu am dus lipsă de nimic în perioada asta.
Absolut orice operaţie a fost plătită, orice control a fost decontat. Deci, chiar îi mulţumesc din toată inima mea”, a dezvăluit fundașul celor de la FCSB.