Gigi Becali, șocat! De ce nu a mai ajuns vedeta lui Adrian Mititelu la FCSB. Dezvăluiri incredibile de la negocieri

Transferul lui Sekou Sidibe la FCSB a picant instant, în momentul în care jucătorul celor de la FCU Craiova a mers în Capitală pentru a-și negocia contractul! Gigi Becali nu ar fi fost de acord cu pretențiile financiare ale acestuia.

Sidibe ar fi solicitat un venit lunar mult mai mare decât cel stabilit inițial. În acest context, unde ambele părți nu au putut ajunge la un consens, Gigi Becali a luat decizia de a anula înțelegerile cu clubul oltean. Mai mult, chiar și impresarul jucătorului ar fi încercat să se îmbogățească de pe urma latifundiarului din Pipera.

Gigi Becali, șocat. De ce nu l-a semnat pe Sekou Sidibe!

„A venit, voia bani la semnătură, voia 12.000, 14.000, 16.000 în loc de 10.000. Doamne miluiește! I-am zis că eu nici n-aveam loc să-l bag. Impresarul al doilea, care e și al lui Dawa, îmi zicea: ‘Nu îmi dai și mie comision?’. Până la urmă, le-am închis telefonul pentru că insistau.

Ei nu voiau (n.r – Mihai Stoica și Pintilii). Eu am vrut să-l ajut pe Mititelu. Decât să stea în Divizia B, mai bine îl luam eu și rămâneam 50-50 cu el. I-am zis că nu-l pun pe listă, dar l-aș fi băgat în iarnă!”, a declarat Gigi Becali, la sport.ro.

Gigi Becali a decis să pună stop acestei ferestre de mercato. FCSB nu va mai transfera noi jucători, astfel că singurii noi veniți în vestiarul grupării din Capitală rămân Marius Ștefănescu, Daniel Popa, Florin Tănase, William Baeten, David Kiki, Mihai Popescu și Daniel Bîrligea.

Distribuie articol:

COMENTARII

Clasament Superliga

Data provided by Scoreaxis

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed