Gigi Becali schimbă strategia! Anunţ clar al şefului de la FCSB după derby. Ce i-a transmis unuia dintre jucătorii vicecampioanei

Gigi Becali schimbă strategia! A apărut un anunţ clar al şefului de la FCSB după derby. S-a aflat ce i-a transmis unuia dintre jucătorii vicecampioanei.

Damjan Djokovic (33 de ani) a ajuns la FCSB în această vară, contractul său urmând să expire la sfârșitul actualului sezon. Mijlocașul a reușit să se impună la noua lui echipă, el devenind unul dintre cei mai buni fotbaliști ai roș-albaștrilor.

Gigi Becali schimbă strategia

Croatul a început să joace la ADO Den Haag, Excelsior Rotterdam şi Sparta Rotterdam, ulterior el ajungând la Spartak Trnava, în Slovacia. În anul 2011, Djokovic a plecat la Monza, iar mai apoi la Cesena și Bologna. De la ultima echipă el fusese adus, sub formă de împrumut, la CFR Cluj. Transferul a fost semnat în 2013.

Alte grupări la care a mai evoluat acesta sunt AS Livorno, Gazelec Ajaccio, Greuther Furth, Spezia Calcio sau HNK Rijeka.

În 2017, mijlocașul s-a întors la formația din Gruia, acolo unde a obținut patru titluri în campionat (2018, 2019, 2020, 2021), dar şi o Supercupă (2019).

Gigi Becali: „A fost cel mai bun de pe teren, dar nu-l mai laud”

În anul 2021, Damjan Djokovic ajungea la Rizespor, contractul cu gruparea turcă expirând în vara lui 2022. Până să ajungă la echipa lui Elias Charalambous, jucătorul a evoluat și la Al-Raed, din Arabia Saudită.

În ciuda performanțelor lui, patronul de la FCSB a spus că nu are de gând să-i aducă laude jucătorului său, Gigi Becali afirmând că nu are interesul de a face asta.

„Eu laud un jucător când știu că valorează 10 milioane și pot să iau 20 de milioane pe el. De ce nu-l laud, de exemplu, pe Djokovic. Djokovic și el a fost cel mai bun de pe teren, dar nu-l mai laud. De ce-l mai laud? Eu trebuie să fac marketing.

Orice cuvânt pe care îl zic trebuie să se audă. Pentru ce să-l laud pe unul pe care n-am niciun interes să-l laud. Eu îl laud pe unu care să zică lumea: Așa o fi?…Să mai cresc un milion, două, trei în plus”, a spus Gigi Becali, conform Fanatik.

Djokovic este titular la formația bucureșteană, el lipsind de la o singură partidă a FCSB-ului, cea cu CSKA 1948 Sofia, din preliminariile Conference League, dat fiind că fotbalistul fusese suspendat.

Damjan Djokovic: „Pentru asta am venit”

După ce a ajuns la formația patronată de Gigi Becali, Djokovic a spus că motivul pentru care a semnat cu vicecampioana României este legat de faptul că își dorește să ajungă în grupele cupelor europene.

„Nu vreau să pun CFR într-o lumină neagră, dar aici este un club mare, cu mulţi suporteri, mai ales că sunt mulţi copii şi asta te face să te bucuri ca fotbalist. Îmi dau seama că toată lumea îşi doreşte să câştigăm titlul după opt ani. Sper că vom reuşi asta cu multă muncă. Cu gândul acesta am venit şi cu chef de performanţă.

Nu ştiu ce a lipsit până acum, au fost altele mai bune. Sper ca anul acesta să fim noi mai buni. Lupta pentru titlu cred că va fi ca anul trecut, CFR va fi acolo, şi Farul, şi Rapid, şi Craiova mai ales, cam aşa. Ar fi un vis să ne calificăm în grupe în cupele europene. Pentru asta am venit, pentru că avem posibilitatea asta, dar va fi un drum lung”, a afirmat Djokovic.

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Clasamente oferite de Sofascore

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed