Gigi Becali s-a dezlănţuit! Patronul de la FCSB a trecut la ameninţări în direct.
Finanțatorul roș-albaștrilor a comentat pe marginea veștii că echipa lui va putea evolua pe Stadionul Ghencea. Asta după ce Angel Tîlvar, ministrul Apărării, a dat un aviz favorabil solicitării făcute de Gigi Becali în acest sens.
Gigi Becali s-a dezlănţuit
În plus, Becali a transmis că va depune plângeri penale împotriva suporterilor din Peluza Sud, cei care au organizat un protest macabru în fața arenei Steaua.
„Steaua e a mea, eu merg acum acasă! Am investit acolo vreo 5 milioane de euro, în acele terenuri și impozite la statul român. Mă duc să joc în Ghencea, acolo s-a născut echipa mea, FCSB. FCSB e Steaua! Justiția nu s-a terminat încă. Stați să vedem, avem procese.
Mâine vom face plângeri penale împotriva celor care au venit cu sicriul în Ghencea. Amenințare cu moartea, nu? Nu trebuie să facem așa? Nu facem pamflete aici! Ăia din față trebuie arestați, cei cu măști. Legea trebuie respectată, așa cred.
Eu nu știu sigur, am văzut în presă. Vreți să facem pe bătaie? Să se bată Peluza Sud cu Peluza Nord atunci! Dacă vor cu bătaie, să se bată ei 500 cu ăia 50.000”, a transmis Gigi Becali, conform Digisport.
Gigi Becali: „Vom juca acolo câteva meciuri”
Astfel, meciul FCSB-Dinamo, din runda a doua a Superligii României, se joacă sâmbătă, 22 iulie, de la ora 21:30, pe stadionul Ghencea.
„O să jucăm în Ghencea în funcție de rețeta financiară. Cu Dinamo am fi jucat pe Arena Națională dacă era liberă. Eu nu vreau să fac ceva ostentativ. Nu vreau să pun eu monopol, e stadionul lor, al Stelei. Vom juca acolo câteva meciuri.
Vom pune prețuri atractive, astfel încât să câștigăm bani. Pun niște prețuri accesibile, mijlocii. Vreau să iau 400.000-500.000 de euro din meciul ăsta”, a mai spus patronul de la FCSB, conform aceleiași surse.