Gigi Becali, patronul vicecampioanei României, nu s-a mai abținut! Acesta a venit cu un mesaj clar pentru Răzvan Burleanu, președintele FRF. Ce spune despre noua regulă impusă în Superliga.
Gigi Becali a vorbit despre schimbarea anunțată de Răzvan Burleanu. Mai precis, este vorba despre „regula 5+6” impusă de Federația Română de Fotbal.
Practic, începând din sezonul următor, grupările din Liga 1 și Liga a 2-a vor trebui să aibă pe teren minimum 5 jucători formați la nivel național.
Gigi Becali nu s-a mai abținut!
Gigi Becali a afirmat că este de acord cu regula prezentată de Răzvan Burleanu, în special pentru că aceasta nu are caracter obligatoriu. De asemenea, patronul de la FCSB consideră că această normă poate fi benefică fotbalului românesc.
„Tot ce fac ei și nu impun… Este normal să ia toate măsurile pe care le vor ei, dar să nu le impună. E normal, pentru că Federația dă banii. Păi, dacă ei dau banii, ei pun condiția. Așa e normal.
După părerea mea, e foarte bine că fac așa. Foarte bine, faceți tot ce vreți, numai nu impuneți la societățile comerciale. Voi impuneți doar regulile de joc, cât să intre, cât să joace, arbitraj, câți metri are, cum e golul, cum e ofsaidul.
Eu cred că regula poate să ajute fotbalul românesc. Știi ce-l ajută pe fotbalul românesc? Dumnezeu să dea talente. Noi n-am avut talente în ultimul timp, de aia nu avem fotbal. Dacă aveam talente, erau la mine, că le cumpăram eu. Există vreun talent care care nu a fost cumpărat de mine? Nu avem talente. Dacă nu sunt talente, ce fotbal vrei să faci? Dacă dă Dumnezeu să se nască ceva talente, o să fie fotbal”, a afirmat Gigi Becali, conform Playsport.ro.
Gigi Becali: „Pe mine nu mă păcăleşti”
Patronul echipei din București nu a fost mulțumit de prestația lui Baba Alhassan în meciul cu CSU Craiova, scor 0-3, potrivit fanatik.ro.
„Întreabă-mă după 5-6 meciuri şi îţi spun. N-ai văzut? Mi-a plăcut foarte mult de Baba Alhasan la primul meci. Aseară nu mi-a mai plăcut de el. Eu imediat îi văd. Pe mine nu mă păcăleşti.
Miculescu nu înseamnă că dacă a dat un gol, gata. El a pierdut o minge în margine şi nu îmi convine. Poţi să pierzi mingea când dai o pasă greşit, dar dacă o ţii la picior şi ţi-o ia adversarul, la revedere!
Ai terminat-o! Driblezi şi nu ţi-a ieşit driblingul, asta e. Dar dacă îţi ia mingea, nu mai joci la mine. La fel şi la Ovidiu Popescu. Bă, dormi? Du-te şi dormi acasă la tine, nu la fotbal.
La mine, joci rapid şi nu pierzi mingea. Astea-s două lucruri esenţiale la mine. Se întâmplă să dai pas greşit. Dar dacă ţii mingea, la revedere. Cum să pierzi mingea în tuşă?
Pasează, nu vezi că toţi coechipierii tăi fac asta? De ce o ţii? Pasează. Dacă ai de dat pasă şi nu dai şi o pierzi, vai de capul tău. De ce o ţii? Dacă te bazezi pe tine, driblează”, a mai afirmat Gigi Becali, conform sursei citate.