În urma partidei disputate de către FCSB contra liderului din Superliga, U Cluj, 2-1, Gigi Becali și-a ieșit din fire și a lansat un atac extrem de grosolan la adresa antrenorului ardelenilor, Ioan Ovidiu Sabău!
Latifundiarul din Pipera nu susține opinia lui Sabău în ceea ce privește evoluția arbitrului Marcel Bîrsan. Mai mult de atât, patronul FCSB a avut un derapaj nejustificat la adresa religiei antrenorului celor de la U Cluj.
Gigi Becali l-a făcut praf pe Ioan Ovidiu Sabău!
„Și dacă venea tatăl lui Sabău iehovistul să arbitreze, tot mâncau bătaie. Cum să spui asemenea tâmpenii? Marcel Bîrsan vine pe turnantă, fac și eu ca nea Mitică Dragomir.
Nu îmi plăcea de cei doi arbitri de aseară, dar au căpătat experiență și sunt mai buni decât cei vechi. Și Bîrsan, și cel din camera VAR (n.r. – Marian Barbu).
Cel de la VAR ne-a arbitrat meciul trecut și a făcut-o perfect. Bîrsan nu îmi plăcea înainte, dar a arbitrat perfect. Am spus eu ceva că l-a eliminat pe Șut? Păi, de ce a vociferat la arbitru?! Nu e aici, să îi reproșez.
Nu mă așteptam să arbitreze Bîrsan perfect. Nu mă așteptam deloc! Barbu și Bîrsan vor fi viitorii arbitri de renume ai României. Ascultați ce vă spun eu! Dar iehovistul așa face. Am jignit eu cu ceva?”, a declarat, la GSP, Gigi Becali.