Gigi Becali, intervenţie în forţă! L-a sunat, de urgenţă pe Gică Hagi. Vedeta de la Farul, obiectul disputei

Gigi Becali nu s-a mai abținut! L-a sunat pe imediat pe Gică Hagi pentru a-i da mână liberă pentru transferul atacantului de la Fiorentina. Latifundiarul din Pipera îl vrea neapărat la echipă.

Imediat după victoria de 2-0 cu CSU Craiova, Gigi Becali a anunțat public că vrea să îl cumpere pe atacantul de la Fiorentina care se află sub formă de împrumut, până la finalul acestui sezon, la Farul.

Gigi Becali, intervenţie în forţă!

Gigi Becali vrea să fie pregătit pentru Liga Campionilor, și are de gând ca, în perioada imediat următoare de mercato, să oficializeze câteva transferuri. Louis Munteanu este unul dintre jucătorii doriți.

Atacantul de la Fiorentina, care se află sub formă de împrumut la Farul, este dorit și de Gică Hagi, care ar vrea să îl mai păstreze la echipă. Din cauza acestui lucru, Gigi Becali, a declarat la digisport.ro, că l-a sunat pe nașul său să-l întrebe dacă poate începe negocierile cu clubul din Serie A.

„Îl cumpără Ronaldinho acum (n.r. râde, ironie la Rivaldo). Nu trebuie să intre în competiție, eu am vorbit cu Gică și l-am întrebeat,

«Bă, Gică, pot să intru în competiție pentru transferul lui Munteanu?», «Da, Gigi, nu am bani pentru el». Eu mi-am făcut datoria în fața nașului meu, l-am întrebat.

Înseamnă că au bani, că altfel nu intră în competiție. Altfel, cum să îl ia? Cu macaraua?”, a declarat Gigi Becali.

Distribuie articol:

COMENTARII

Clasament Superliga

Data provided by Scoreaxis

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed