Gigi Becali a pregătit echipa de start pentru prima manșă din turul trei preliminar UEFA Champions League. Latifundiarul din Pipera a decis să nu se mai bazeze pe Marius Ștefănescu.
FCSB joacă cu Sparta Praga în turul trei preliminar, astăzi, de la ora 21:00. Partida va avea loc în deplasare și va fi arbitrată de la centru de norvegianul Rohit Saggi.
Gigi Becali îi face echipa lui Elias Charalambous! Jucătorii care vor fi titularizaţi cu Sparta Praga
Arbitri asistenţi vor fi Morten Jensen şi Anders Olav Dale, iar al patrulea delegat este Sigurd Kringstad, potrivit Agerpres.
Se pare că se va face o singură schimbare în primul 11 al roș-albaștrilor, față pe meciul retur din turul doi preliminar, cu Maccabi Tel Aviv. Gigi Becali a decis să înceapă cu William Baeten în locul lui Marius Ștefănescu.
Astfel că, echipa de start ar trebui să arate așa: Târnovanu – Crețu, Ngezana, Dawa, Radunovic – Lixandru, Șut – Baeten, Olaru, Băluță – Miculescu.
Returul cu Sparta Praga se va disputa pe 13 august, pe stadionul Steaua, de la ora 21:30, iar la centru va sta danezul Morten Krogh.
În cazul în care trec de Sparta Praga, roș-albaștrii vor juca cu câștigătoaea dintre PAOK Salonic și Malmo.