Gigi Becali marchează al treilea transfer la FCSB. Jucătorul din Superliga care va ajunge sub comanda lui Elias Charalambous. Cele două părți au ajuns la un acord comun, iar Marius Ștefănescu va îmbrăca tricoul roș-albaștrilor din sezonul viitor.
Marius Ștefănescu este legitimat la Sepsi din 2019 și mai are contract cu formația patronată de Laszlo Dioszegi până în 2026.
Gigi Becali îi face echipă de Champions League lui Elias Charalambous!
Deși patronul covăsnenilor a declarat că nu va exista posibilitatea ca olteanu să joace la FCSB, din cauza vorbelor care pot ieși, cele două părți s-au înțeles deja, potrivit orangesport.ro.
”Poate să se transfere şi în România, dacă vrea. La FCSB sigur nu, iar alte echipe nu cred că pot face o ofertă care să fie pe placul nostru.
Ştiţi foarte bine că 50% din sumă merge la Viitorul Cluj. Aşa că pentru noi nu rentează să-l vindem cu mai puţin de un milion de euro. O să avem o vară agitată. Pauza e mai lungă acum. De când sunt eu în fotbal, niciodată nu s-a terminat campionatul pe 18 mai.
Avem mai mult timp la dispoziţie să creionăm lotul, să aducem jucători şi să ne pregătim pentru următorul campionat”, spunea Laszlo Dioszegi, potrivit gsp.ro.
Marius Ștfeănescu, jucătorul originar din Caracal, este cotat de site-urile de specialitate la 1,7 milioane de euro.
FCSB-ul a mai oficializat doar două transferuri în acest sezon de mercato, David Kiki, de la Farul, și Daniel Popa, de la U Cluj.