Gigi Becali i-a făcut echipa lui Elias Charalambous! S-a aflat cum se apără şeful FCSB de acuzațiile FRF. Scandalul este uriaş. Latifundiarul din Pipera şochează din nou, înaintea de reluarea Superligii.
Șeful de la FCSB a anunțat că se va baza pe cei trei jucători transferați în această iarnă și a spus clar cum va arăta primul 11. A avut un mesaj și pentru oamenii lui Răzvan Burleanu, după ce a fost reclamat la Comisia de Disciplină.
Gigi Becali i-a făcut echipa lui Elias Charalambous
Gigi Becali nu stă degeaba. Cu câteva zile înaintea startului Superligii, omul de afaceri știe deja ce va face la meciul cu UTA. Vrea să-i vadă la treabă pe Nana Antwi, Baba Alhasan şi Luis Phelipe, fotbaliști sosiți la echipă în această iarnă. Becali a anunțat clar cum va arăta primul 11.
Becali a fost reclamat la Comisia de Disciplină a FRF după ce declara că i-ar fi spus lui Adrian Mititelu echipa, înaintea meciului direct. Acum, șeful FCSB a făcut același lucru.
“Îl avem pe Băluţă, poate să joace vârf. Phelipe poate juca dreapta. Cu UTA o să joace Tavi Popescu în stânga, Phelipe în dreapta şi Băluţă vârf. Baba Alhasan, cu Şut şi Olaru la mijloc.
Ngezana şi Dawa, fundaşi centrali, în dreapta joacă ăsta, Nana (n.r Antwi), să le dăm nana, Radunovic în stânga. Am zis echipa! Gata! Aşa jucăm. Ce să mai facem? Eu aşa cred, că e cea mai bună echipă pe care o avem. Îşi revine şi Miculescu. E bine că mai avem câţiva jucători foarte valoroşi pe bancă. Nu mai ştii cu cine să joci.
Ori cu Phelipe, ori cu Tavi Popescu. Dar cu Phelipe e greu să mai joace Tavi. Aşa cred. Coman a făcut antrenamentele ca şi vârf. Dar dacă Phelipe se descurcă foarte bine în dreapta, nu mai are rost. O să joace în stânga şi Băluţă vârf. Mereu am vrut asta”, a spus Gigi Becali la întâlnirea cu jurnaliștii de la Palat.
FCSB este pe prima poziție în Superliga, cu un avans de 8 puncte în faţa ocupantei locului secund, CFR Cluj. Pe trei este CSU Craiova.