Gigi Becali i-a decis viitorul lui Radu Drăguşin! Are mare încredere în jucător. Câţi bani va încasa Tottenham

Gigi Becali are toată încredere că Radu Drăgușin va deveni un jucător foarte bun și va ajunge să se vândă pe o sumă uriașă. Latifundiarul din Pipera nu are nici un dubiu în privința lui.

Radu Drgăgușin a fost transferat la Tottenham la începutul acestui an. Oficialii din Premier League au plătit suma de 30 de milioane de euro celor de la Genoa și au făcut ca jucătorul să devină cel scump fotbalist român din istorie.

Gigi Becali i-a decis viitorul lui Radu Drăguşin!

Deși nu a prins așa multe meciuri ca titular la Tottenham, atunci când a avut ocazia, Radu Drăgușin și-a făcut treaba foarte bine. Totuși, Radu a fost convocat la echipa României, în primă instanță, de Edi Iordănescu pentru Campionatul European din Germania, iar apoi de Mircea Lucescu pentru cele două meciuri din Liga Națiunilor.

Din nou, Drăgușin și-a făcut treaba, ceea ce l-a impresionat pe Gigi Becali. Latifundiarul din Pipera este convins că jucătorul va ajunge la o sumă uriașă de transfer, deoarece performanțele acestuia vor crește din ce în ce mai mult.

”Drăgușin e fundaș central. Poate să crească. Câți ani are? Drăgușin, da.
Poate să se vândă cu 70-80 (n.r. de milioane de euro). El e tânăr, e înalt, fundaș central. Rar găsești”, a spus Gigi Becali, potrivit Fanatik.

Radu este legitimat la Tottenham până în vara anului 2023. În momentul de față este cotat la 25 de milioane de euro.

În sezonul trecut, Ange Postecoglou l-a folosit pe Radu în nouă partide. În timp ce în acest nou sezon de Premier League, a jucat doar o singură dată, la eșecul cu Newcastle, scor 1-2.

Distribuie articol:

COMENTARII

Clasament Superliga

Clasamente oferite de Sofascore

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed