Gigi Becali a decis să oprească ”finanțarea” clubului din Liga a 2-a, Unirea Constanța și să vândă echipa.
Cel care se ocupă oficial de clubul contstănțean era nepotul lui Gigi Becali, Vasile Geambazi.
Gigi Becali, atacat dur de ”Spaima litoralului”
Se pare că, echipa din Liga a 2-a va fi vândută unui cunoscut interlop din Constanța, Beinur Nuredin.
Beinur s-a arătat foarte deranjat de faptul că Gigi Becali a evitat să îi pronunțe numele atunci când a venit vorba de cedarea clubului.
Cel cunoscut sub porecla de ” Spaima litoralului” a vorbit despre tranzacția cu Becali și despre momentele în care latifundiarul din Pipera a avut nevoie de ajutorul lui.
„Foarte bine că vrea să-și recupereze banii. Atunci și eu vreau să mi-i recuperez, deși, pentru mine, 75.000 de euro sunt pentru artificii. De fapt, nici nu-mi dau seama dacă acolo sunt banii lui sau ai lui Vasi. Eu cu Vasi am vorbit, nu cu Gigi. Știam că el nici nu se mai ocupă de fotbal, ci de biserici, de credință. Nu eu l-am rugat să aducă jucători și, oricum, nicio tranzacție cu echipa nu se poate face fără acceptul meu și al nepotului.
Până de curând îmi zicea Beni, acum mă numește ‘cuiva’, de parcă îi e rușine să-și asocieze numele cu mine. Nu știu cine a avut trecut mai tulbure. Eu cu 11 luni de pușcărie sau el cu 4 ani? De-acum, și eu îl voi numi doar ‘acel cineva’. A uitat cât l-am ajutat în diferite momente”, a spus Nuredin Beinur pentru playsport.ro.
Unirea Constanța pare condamnată la retrogradea în Liga a 3-a. Echipa ocupă ultimul loc și a acumulat doar 12 puncte în 16 partide.