Gigi Becali, emoționat până la lacrimi. Discursul jucătorului l-a lăsat fără cuvinte. A anunțat că îi prelungește contractul

Gigi Becali a fost emoționat până la lacrimi când a auzit ce a spus Vali Crețu la Gala Fanatik. Finanțatorul a anunțat că este primul fotbalist care va semna prelungirea contractului în 2025.

Crețu este cel mai vechi jucător al celor de la FCSB. Joacă la campioana României încă din anul 2019.

Gigi Becali, emoționat până la lacrimi

Vali Crețu (35 de ani) a avut un discurs emoționant la Gala Fanatik, iar Gigi Becali a reacționat imediat. Veteranul echipei a anunț că își dorește să depășească vârsta de 40 de ani în Superliga.

„Pentru mine înseamnă enorm. Le-am spus colegii mei să nu uităm de unde plecăm, vreau să le mulțumesc antrenorilor care m-au crescut la Gloria Buzău, antrenorilor care au contribuit ca eu să fiu aici la această vârstă. Sunt un pic emoționat, scuze!

Sunt la fel ca în teren, un luptător și un gladiator. Vreau să mulțumesc familiei mele, care este cel mai important lucru de pe acest pământ, fără soția mea nu aș fi fost aici, mulțumesc staff-ului, jucătorilor, colegilor și domnului Gigi Becali care mi-a dat această șansă de a fi aici pe această scenă. Nu mă joc cu cuvintele. Vreau să joc cât mai mult. Vreau să depășesc 40 de ani în Superliga.

Îi mulțumesc lui Dumnezeu că îmi dă putere să joc la acest nivel. Să fiți mai buni, să aveți un an cât mai bun, Sărbători Fericite și să fiți fericiti”, a declarat Vali Crețu, la Gala Fanatik.

Becali a anunțat imediat că îi va prelungi contractul.

„Bine mă… îi prelungesc încă pe un an acum. Pe mine m-a emoţionat Creţu, dar e greu cu mine. E posibil un an şi jumătate să îi prelungesc”, a spus Becali.

Distribuie articol:

COMENTARII

Clasament Superliga

Clasamente oferite de Sofascore

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed