Gigi Becali, dat de gol! Jucătorul care abia a scăpat de la FCSB, dezvăluiri de la negocieri. S-a aflat ce i-a spus Vali Gheorghe latifundiarului din Pipera pentru a putea rupe contractul cu vicecampioana.
Extrema în vârstă de 26 de ani a rămas liber de contract după ce l-a convins pe Gigi Becali să-l lase să plece de la FCSB.
Gigi Becali, dat de gol
Vali Gheorghe a dezvăluit cum l-a convins pe Gigi Becali să-i „rupă” contractul de la FCSB.
„Puteam să stau liniștit, să incasez salariul la FCSB și să intru atunci când ar fi fost nevoie de mine. Dar concurența era mare iar șansele de a juca, minime. L-am sunat pe Gigi Becali și l-am rugat să mă lase să merg intr-un loc unde am șansa să joc meci de meci. Am 26 de ani și nu vreau să mai stau pe banca de rezerve.
Domnul Becali m-a refuzat în primul moment, dar apoi am reușit să îl conving că așa e mai bine pentru toată lumea. Am renunțat la un salariu bun ca să am șansa să joc din nou. Le țin pumnii foștilor colegi să devină campioni. Am păstrat legăturile și cred că FCSB are prima șansă la titlu”, a declarat Vali Gheorghe pentru playsport.ro.
Vali Gheorghe: „M-am decis în proporție de 80-90%”
Vali Gheorghe este aproape de a semna cu U Cluj. Petrolul şi FC Voluntari sunt echipele care îl mai doresc pe extrema dreapta la echipă. „Glumind puțin, am devenit un om căutat! Am pe masă 5 propuneri, trei de la echipe de Superligă și două din străinătate, una din Turcia și una din zona arabă. Cred că mâine semnez pentru că îmi doresc să revin cât mai repede în iarbă.
U Cluj, Petrolul și Voluntari mi-au transmis oferte sensibil egale, dar voi alege, în primul rând din punct de vedere sportiv. Propunerea financiară de la U Cluj pare totuși cea mai atractivă, Petrolul ar însemna acasă, iar FC Voluntari îmi oferă, parcă, cel mai mult timp de joc. Alegerea e dificilă, eu m-am decis în proporție de 80-90% iar mâine, cred, voi semna contractul”, a precizat fostul jucător al FCSB-ului.
Mircea Rednic îl vrea pe Gheorghe la echipă
Antrenorul arădenilor a declarat după victoria cu FCSB că a vorbit cu Vali Gheorghe.
„Vă spun adevărul, am vorbit personal cu Gheorghe și i-am zis: <<Când îți rezolvi situația suna-mă tu sau impresarul>>. Nu vreau să intrăm în concurență cu alte echipe cu sume. La noi e clar, ce i-am spus eu și cel îl intereasează pe el… Are șansa să joace, asta trebuie să-l intereseze pe el, nu banii. Noi i-am da șansa asta, încă îl aștept. Am fost corect cu el, i-am zis că îl doresc mult. El mi-a spus, în schimb, că are ca prioritate un transfer, i-am zis că am rabdare”, a spus Mircea Rednic.
Valentin Gheorghe este cotat la 550.000 de euro, potrivit transfermarkt.com.