Gigi Becali a fost dat de gol. Un antrenor a dezvăluit că latifundiarul din Pipera l-a sunat și i-a propus să vină la FCSB.
Ciprian Panait a avut o discuție cu șeful de la FCSB, dar nu a ajuns niciodată la clubul acestuia. Antrenorul celor de la Al-Kharaitiya nu a dezvăluit însă și motivul.
Ciprian Panait a fost dorit de Gigi Becali la FCSB
Ciprian Panait (47 de ani) a povestit cum a vrut Gigi Becali să-i ofere o poziție la FCSB. Antrenorul celor de la Al-Kharaitiyat (Qatar) spune că nu a fost vorba despre banca tehnică, dar nici nu a dorit să dea prea multe amănunte.
„Nu am lucrat niciodată cu Gigi Becali, dar mi-a propus să vin în club! Nu spun poziția, nu e cea de antrenor principal, nu! Nu e corect să lăsăm lucrurile în ceață… . A intervenit într-o emisiune, a cerut numărul moderatorului și în pauza de publicitate moderatorul a spus că acela e numărul domnului Becali, să îl sun!
L-am sunat după emisiune, mi-a spus că vrea să mă aducă, a spus că vrea să discute cu domnul Mihai Stoica și cu Reghecampf. Asta era în 2012, plecasem de la Rapid. «Să văd dacă găsim să îți dăm de lucru, pentru că îmi placi! Sună-mă peste o perioadă».
L-am sunat după câteva zile și mi-a spus că mă place, dar că nu e momentul acum. «Te apreciază Reghe și MM, dar nu e momentul». Apoi, a fost o altă propunere mai târziu, dar nu s-a făcut din diferite motive.
Eu cred că domnul Becali face o treabă foarte bună la FCSB, are oameni de încredere acolo și le doresc să-și îndeplinească obiectivele”, a spus Ciprian Panait, potrivit Sport.ro.
Ciprian Panait la antrenat la Rapid U19, Al Hilal U23, Al Hilal, Al Raed, Al Batin, Sohar și Al Kharaitiyat.