Gigi Becali nu își face griji de bani pentru noul an. Latifundiarul din Pipera așteaptă să îi intre în cont milioanele de euro, bani cu care își va rezolva toate cheltuielile pe care le va avea la echipă.
30 de milioane de euro trebuie să între în contul lui Gigi Becali.
Gigi Becali dă marea lovitură!
Milioanele de euro sunt banii pe care Gigi Becali îi are de luat din Europa League, din transferul lui Florinel Coman la Al-Gharafa, și sumele pe care ar trebui să le obțină pe transferul lui Ștefan Târnovanu și al lui Darius Olaru.
Latifundiarul din Pipera a mărturisit că nu își mai face griji de bani, precum o făcea înainte, când se împrumuta de câte 300.000 de euro pentru a plăti salariile.
”Fac 10 milioane din transferurile lui Târnovanu și Olaru. Fac 16 milioane cu banii de pe transferul lui Florinel. Se fac 30 de milioane de euro cu banii din Europa. Am început să fac socoteli din milioane în milioane, nu mai fac cu sute de mii.
Una e când împrumuți un milion de euro pentru că nu ai cash și ai o avere de sute de milioane, e un fleac. La vremea aia aveam o avere de câteva zeci de milioane sau 100 de milioane de euro, mă împrumutam de 300.000 de euro să dau salariile și după dădeam banii. Nu era niciun risc.
Aveam 300 de hectare, să spunem că metrul era 300 de euro. Vorbesc de anii 2000, a crescut averea în 2004 și am ajuns la 200, 400 de milioane. Nu mai vreau să fac socoteli, nu vreau să mă laud cu banii. Am riscat, dar m-a ajutat Dumnezeu”, a declarat, pentru Fanatik, Gigi Becali.