Gigi Becali, aproape de o mare lovitură! S-a aflat pe cine a pus ochii şeful de la FCSB. Mutare pentru Europa pentru actuala vicecampioană. Trupa roş-albastră îl vrea pe Robert Ivanov, stoper de 28 de ani, de la Warta Poznan.
Gigi Becali a spus că nu se gândeşte la transferuri dacă nu câştigă titlul în Superliga. Totuşi, FCSB şi-a făcut deja o listă cu jucători pe care îi vrea din vară.
Gigi Becali, aproape de o mare lovitură!
S-a aflat deja primul nume de pe lista echipei lui Gigi Becali. FCSB este în discuții avansate și speră să realizeze o supermutare în mercato de vară. Este vorba despre fundașul central Robert Ivanov, 28 de ani, care acum este la Warta Poznan, una dintre revelațiile campionatului Poloniei, conform gsp.ro. Sursa citată spune că negocierile s-ar putea materializa în scurt timp.
Ivanov, născut din mamă finlandeză și tată rus, a adunat 20 de selecții la prima reprezentativă a Finlandei. Are 1,97 de metri şi s-a transferat în vara 2020 în Polonia.
Este unul dintre jucătorii esențiali ai grupării care a impresionat în prima ligă a Poloniei în actualul sezon. Luni, are etapă cu Radomiak Radom, echipa antrenată de românul Costel Gâlcă.
5 echipe a adunat Ivanov în carieră. Este vorba despre LPS, Myllypuro, Viinkingit, Honka și Warta Poznan. Mai mult, Ivanov mai poate evolua și pe poziția de mijlocaș defensiv. Jucătorului îi expiră în această vară angajamentul cu polonezii.