Gigi Becali, apărat de marii rivali! Forţele Superligii fac scandal. Umilinţă totală pentru echipa Armatei. Unul dintre şefii celor de la Rapid s-a dezlănţuit. Asta după ce fostul ministru al Apărării, Vasile Dîncu a depus proiect de modificare a legii Sportului.
Această modificare este cu dedicaţie pentru echipa Armatei. Formaţia din liga a doua, de drept public, ar urma să aibă drept de promovare după noua lege.
Gigi Becali, apărat de marii rivali!
Decizia lui Dîncu l-a scos din minţi pe Gigi Becali şi nu numai. Unul dintre şefii celor de la Rapid, Victor Angelescu, se revoltă. Acesta dă de pământ cu Dîncu. Nu poate să înţeleagă cum în România anului 2023 se poate întâmpla aşa ceva. Mai mult, Angelescu a râs de cei de la CSA în direct.
„E o acţiune aberantă. Statul trebuie să sprijine sportul, dar nu în acest fel. Ne întoarcem direct în comunism. Să vină şi poliţia şi căile ferate. Să joace Armata, cu Poliţia şi fabricile între ele. Nu este normal. Nu se întâmplă nimeni în Europa aşa ceva. Nu este deloc o luptă corectă. Unii sunt pe bani privaţi şi alţii pe banii tuturor. S-au găsit şi alte tertipuri cu primăriile. Este nevoie de investiţia statului în sport, dar la nivel juvenil şi de infrastructură. Nu poţi băga bani la o echipă de Liga I”, a tunat Angelescu, în direct la Digisport.
Echipa Armatei este o echipă de drept public, finanţată cu bani de la Ministerul Apărării Naţionale. Această formaţie a fost înfiinţată în 2017, din cauza conflictului cu Gigi Becali şi cu cei de la FCSB.