Gigi Becali, anunţ de ultimă oră! S-a aflat ce i-a transmis lui Elias Charalambous. Nu mai are ce să facă.
Gigi Becali, patronul celor de la FCSB, îl vrea titular pe Siyabonga Ngezana în partida cu Dinamo. Fundașul nu a fost prezent la partida cu FCU Craiova, de la Târgu Jiu.
Gigi Becali, anunţ de ultimă oră!
Gigi Becali a confirmat locul lui Siyabonga Ngezana în echipa de start a FCSB-ului, în derby-ul cu Dinamo. „Ei (n.r. cei din staff) spun că va juca cu Dinamo”, a spus patronul FCSB, la ProSport.
Fundașul se pregătește din greu pentru campionatul în desfășurare. Venit de la Kaizer Chiefs, Siyabonga Ngezana a debutat la FCSB în amicalul cu PAOK Salonic.
Gigi Becali se declară mulțumit de decizia sa de a-l aduce pe african la formația roș-albastră.
„Ngezana? Eu am zis că pare prea bun, dar să vedem în meciuri. Așa, el pare prea bun”.
Siyabonga Ngezana a făcut furori în țara sa natală, atunci când s-a transferat la FCSB. Africanul este mândru de realizarea sa și speră ca lucrurile să decurgă bine în colaborarea cu FCSB.
„Sunt foarte fericit că am ajuns la FCSB, e o provocare imensă pentru mine. Abia aștept să încep antrenamentele și să joc. Am mai fost în Europa, la Fulham, două săptămâni, în 2016, deci nu sunt prima dată pe acest continent.
Sunt fericit că am ajuns în Europa. Am început să mă antrenez în Africa de Sud câtă vreme așteptam viza.
Obiectivul este să aducem echipa acolo unde este locul, să câștigăm trofee și să facem istorie. Idolul meu a fost Sergio Ramos, mi s-a părut cel mai bun din toate timpurile pe poziția mea”, a declarat africanul.