Gigi Becali, ameninţat chiar înaintea meciului cu FC Botoșani. Rivalul din Superliga s-a dezlănţuit și a luat în râs declarațiile făcute de patronul roș-albaștrilor. Valeriu Iftime a oferit câteva reacții.
Restanța dintre FC Botoșani și FCSB se anunță incendiară. Gigi Becali și Valeriu Iftime se întrec în declarații chiar înaintea partidei. Patronul de la FC Botoșani a declarat că este amuzat de ce a spus latifundiarul din Pipera.
Gigi Becali, amenințat!
Valeriu Iftime, patronul moldovenilor, a vorbit pentru Fanatik înainte de meciul dintre FC Botoșani și FCSB. Acesta a avut o replică imediată după ce Becali a anunțat echipa cu care va începe partida. Jucătorii lui Liviu Ciobotariu vor avea primă specială dacă vor obține toate cele trei puncte.
Iftime s-a amuzat pe seama declarațiilor pe care patronul FCSB le-a făcut: „Ce să vă spun, așa cum spune domnul Becali, pare că lumea e cunoscută și peste 50 de ani după domnul Becali. De ce nu îl întrebați cum o să fie campionatul în 2060? Poate e un fel de Nostradamus de când face și politică. Nostradamus la pătrat.
Am auzit, am vorbit și cu Liviu Ciobotariu azi. Doamne, doamne (n.r.râde). Nu prea am ce să mai spun pe tema asta. A-l comenta pe domnul Becali înseamnă să pierdem timpul. Chiar nu mă interesează ce echipă face și ce declarații face”.
Patronul moldovenilor speră să rupă în sfârșit blestemul împotriva campioanei României:
„Știu doar că suntem motivați. De data asta va fi foarte greu pentru ei. Voi câștiga și am încredere în echipă. O să aibă și o primă specială băieții. Urmează să îi anunț. Sunt două noțiuni legate de istoric. Eu n-am câștigat niciodată cu FCSB-ul acasă și sper să-l rup o dată și am un semn că o să îl rup, să punem capăt la toate speculațiile”.
În al doilea rând am nevoie de puncte. Dacă mă bate iar e ca și când noi ne-am vorbit și asta e iar… Chestiunea e că tot ceea ce spune dânsul e așa de impresie, să dea curaj echipei lui. Sper ca băieții noștri să fie ambițioși și să tratăm foarte serios meciul”, a mai spus Iftime, conform fanatik.ro.
Iftime, convins că Botoșani se salvează de la retrogradare
Valeriu Iftime îi amenință pe cei de la FCSB: „Suntem destul de bine și trebuie să facem un meci bun. E un meci foarte important și foarte greu. Eu spun că avem echipă și putem să facem un meci bun, să punem cu adevărat probleme și să câștigăm și noi cu FCSB-ul. Iar ceea ce spune domnul Becali, cu trufia care îl caracterizează în asemenea situații, să arătăm că lumea nu e cunoscută și nu e la mâna oricui. Fotbalul este imprevizibil și de-aia e frumos”.