Gigi Becali a sus adevărul. Șeful de la FCSB a dezvăluit care este relația dintre Mihai Pintilii și Elias Charalambous.
Asta după ce au apărut zvonuri că cei doi ar fi la cuțite.
Gigi Becali, despre relația dintre Mihai Pintilii și Elias Charalambous
În urmă cu câteva zile au apărut informații că antrenorul Elias Charalambous și Mihai Pintilii nu prea s-ar înțelege. Cei doi ar fi avut un conflict în vestiar, pentru că fiecare vrea să se impună în staff-ul tehnic. Primul care a dezmințit informația a fost Mihai Stoica.
Acum a venit și rândul lui Becali să vorbească despre presupusul conflict. Șeful de la FCSB spune că între cei doi lucrurile decurg extrem de bine.
„Vă dau cuvântul meu de onoare că nu există nici măcar un milimetru de tensiune. Dacă era, vă spuneam. Mie nu mi-e rușine să spun adevărul și nu mi-e rușine de nimic! Sau dacă se ceartă și spun adevărul, cu ce mă afectează? Lasă să știe lumea. Burleanu o să zică că a fost avantajată și CFR-ul. Nu putem discuta cazuri ipotetice. Cum să intervin? Charalambous e antrenor, Pintilii știe asta. Între timp s-a impus Charalambous, în așa fel încât Pintilii a înțeles asta și nu a trebuit să îi mai spun eu”, a spus Gigi Becali pentru Digi Sport.
Ce spunea Charalambous despre Pintilii
„E o persoană importantă în club. Pinti e o persoană care cunoaște clubul, am nevoie de el. Relația noastră e excelentă. Am nevoie de sprijinul tuturor.
Tommy (n.r. Neubert) e un băiat grozav. Sunt fericit să-i am pe acești oameni alături de mine”, declara Elias Charalambous, în cadrul unei conferințe de presă.