Gigi Becali, patronul FCSB-ului, a reacționat după aflarea decesului marelui actor, Alexandru Arșinel.
Latifundiarul din Pipera a comenatat în stilul caracteristic pierderea care a zguduit întreaga țară.
Gigi Becali a avut o reacție ciudată la aflarea veștii
Becali nu consideră o pierdere moartea lui Arșinel și a atras atenția asupra războiului din Ucraina.
„Ce poți să spui când moare un om? Dumnezeu să-l ierte! L-am cunoscut acum mulți ani. Era un om bun, cald, nu se enerva. Voia doar pace! Pierdere? Ce pierdere, tată?
Mor oameni în Ucraina, mor oameni tineri… Ce pierdere? Toți murim mai devreme sau mai târziu. A murit omul, Dumnezeu să-l ierte. Acum, la revedere! Despre ce vorbim? Asta e viața! Ne ducem toți până la urmă”, a spus Gigi Becali conform cancan.ro
Alexandru Arșinel a murit în cursului zilei de ieri, la vârsta de 83 de ani. În ultimul an, actorul a fost internat la un azil de bătrâni și a ajuns de mai multe ori la spital. La jumătatea lunii septembrie, Arșinel a fost internat la Spitalul Universitar de Urgență București într-o stare precară de sănătate.