Gigi Becali a dat verdictul! Ce spune despre plecarea lui Marius Ştefănescu de la FCSB. Şeful campioanei a spus clar

Gigi Becali l-a transferat pe Marius Ştefănescu de la Sepsi la FCSB în această perioadă. Şeful campioanei a spus de ce a întârziat cu plata banilor pentru jucător. Nu se pune problema ca fotbalistul să fie trimis înapoi la echipa de unde a venit.

Marius Ștefănescu este unul dintre jucătorii pe care Gigi Becali i-a dorit la FCSB. Transferul a fost realizat în cele din urmă, însă banii nu au fost achitați pe loc de către patronul campioanei. Acesta a plătit doar o parte din ei.

Gigi Becali a dat verdictul!

Patronul roș-albaștrilor a întârziat să plătească prima tranșă a banilor pentru transferul lui Marius Ștefănescu de la Sepsi. În cele din urmă, FCSB a făcut prima plată, de 300.000 de euro, luni, chiar în ziua în care Becali a fost atacat de Laszlo Dioszegi pentru că a întârziat cu banii.

FCSB trebuie să plătească în total 1.31 milioane de euro pentru transferul lui Ștefănescu.
Până acum, evoluțiile fotbalistului au fost sub așteptări la FCSB. Becali susține că nu a întârziat cu banii în speranța că nu va mai trebui să plătească nimic și să-l dea pe jucător înapoi la Sepsi.

”I-am dat azi 300.000, o să-i dau peste trei zile încă 400.000. Ce, au trecut cinci luni și nu i-am dat banii? Ce, trebuie să dau eu bani la club? Sunt și plecat din București, trebuie să dau bani la club ca să-i dau banii lui?

Ei s-au obișnuit cu mine că dau banii tot timpul, dar uite că acum s-a întâmplat să nu mai dau banii pe loc. Dau și eu banii după o lună și jumătate. (n.r. – Dar n-ați vrut să-l dați pe Ștefănescu înapoi?) Nu, tată. Păi, ce, suntem golani?”, a declarat Becali, citat de sport.ro.

FCSB trebuie să plătească 1.31 milioane de euro pentru transferul lui Marius Ștefănescu, dar Sepsi nu va păstra întreaga sumă.

Școala de fotbal a lui Mihai Georgescu va primi 310.000 de euro din suma de transfer.

Distribuie articol:

COMENTARII

Clasament Superliga

Clasamente oferite de Sofascore

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed