Gică Popescu și-a pus toată Superliga în cap! Mesajul fostului internațional nu va pica bine nimănui, este vizată toată lumea

Gică Popescu și-a pus toată Superliga în cap! Mesajul fostului internațional nu va pica bine nimănui, este vizată toată lumea.

Dacă o învinge pe FCSB, Farul Constanţa devine campioană, pentru prima dată în istorie, fiindcă primul titlu al Constanței a fost adus sub numele de Viitorul.

Gică Popescu: ”Farul e model de performanță”

Gică Popescu este președinte la echipa unde cumnatul Gică Hagi este manager. Și crede că indiferent dacă va lua sau nu titlul, Farul a ieșit oricum în câștig. Fostul căpitan al Barcelonei a lăudat clubul la care muncește pentru că se ocupă să crească viitori fotbaliști.

Și a arătat cu degetul spre toate echipele din Superligă, fiindcă toate preferă să aducă străini, decât să investească în academii. ”Chiar dacă nu am câştiga (n.r. titlul), am patentat deja un model de business. Un model de performanţă, care m-aş bucura să fie urmat şi de alte cluburi din România.

Suntem echipa care investeşte în copii şi juniori, aducem foarte mulţi copii şi juniori la echipa mare, am dominat întreg sezonul cu patru copii în primul 11.

Ăsta e modelul de business, modelul fotbalului românesc. Nu să aducem străini de mâna a doua din străinătate, ci să investim în copii şi juniori.”, a spus Gică Popescu pentru Orange Sport.

”Aducem străini de mâna a doua”

”Noi o bună parte din buget o investim în academie. Și jucătorii care vin de la academie iată că pot duce echipa către o ‘finală’ de campionat.

Să nu mai spunem că fotbalul românesc nu are resurse, are resurse nenumărate, important e să ne uităm către resursele noastre, către copiii noştri şi să lăsăm jucătorii străini de mâna a doua care umplu campionatul nostru”, a mai punctat Gică Popescu.

 

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Data provided by Scoreaxis

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed