Gică Popescu s-a dezlănțuit! I-a umilit în direct. Atac devastator la adresa a doi tricolori

Gică Popescu s-a dezlănțuit. Președintele celor de la Farul l-a făcut praf pe Edi Iordănescu după meciul cu Elveția.

Acesta a revenit la 24 de ore, și-a cerut scuze, dar și-a menținut discursul dur la adresa tricolorilor.

Gică Popescu s-a dezlănțuit! I-a umilit în direct

Fostul căpitan al naționalei României a revenit cu noi declarații. Acesta și-a cerut scuze și spune că nu a vrut să jignească pe nimeni după meciul Elveția – România, scor 2-2, dar a comentat ceea ce a văzut pe teren. 

„Îmi mențin orice am spus aseară. Dacă am avut vreo adresare nepoliticoasă, în fierbințeala momentului, tensiunea de atunci, îmi cer scuze. A fost unul dintre cele mai slabe meciuri ale naționalei.

Adresarea poate n-a fost una civilizată, dar în rest îmi mențin tot ce am spus. Am făcut unul dintre cele mai slabe meciuri ale echipei naționale. Când vorbesc despre evoluție mă refer la ambele jocuri, inclusiv cel din Kosovo. Aseară, dacă era un 3-0 sec la pauză era normal.

Nu m-a deranjat evoluția, ci ieșirea lui Edi Iordănescu. Putea să iasă foarte bine și să recunoască evoluția slabă. Și generația mea a mai avut meciuri slabe, și noi am suferit o înfrângere 1-4 în fața Elveției. Dar să ieși și să spui că suntem pe drumul cel bun și că am creat valori, pe mine m-a deranjat.

De asta suntem în studiourile TV, ca să ne dăm cu părerea. Asta nu înseamnă că întotdeauna avem dreptate. Dacă ar fi zis că a făcut un meci slab, dar am egalat printr-un noroc incredibil… refuz să cred că au lucrat mult faza de la golul 3, când i-a căzut mingea în cap lui Pușcaș.

Se întâmplă astfel de situații caraghioase care duc la astfel de rezultate. Să dea Dumnezeu ca acest punct să ne ducă la Campionatul European. Dar nu poți spune după două meciuri catastrofale ca evoluție”, a spus Gică Popescu la „Fotbal Club” de la Digi Sport.

Popescu: „Să vă lăudăm și să fim penibili?”

Valentin Mihăilă și Olimpiu Moruțan s-au plâns după meci că tricolorii sunt mereu criticați. Fotbaliștii au cerut ca fanii să aibă încredere în ei. Gică Popescu nu s-a abținut și le-a răspuns.

„Băi Moruțan, băi Mihăilă, ce vreți? Să vă lăudăm și să fim penibili? Să spunem, vai de bine am jucat… Nu poți aștepta tot timpul să îi cadă lui Pușcaș mingea din cer, mai trebuie să și jucăm.

Este foarte greu să pui probleme când te așezi în 5-4-1, cu cei mai ofensivi jucători, Ianis și Coman apărându-se la nivelul fundașilor laterali. Una dintre imagini este la minutul 35, când Coman a respins”, a mai spus președintele Farului.

Distribuie articol:

COMENTARII

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Data provided by Scoreaxis

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed