Gică Popescu a dat verdictul! Anunţ uluitor al preşedintelui de la Farul Constanța. A nominalizat care este cel mai bun fotbalist al României, din toate timpurile. Declarații sincere.
Gică Popescu, mesaj categoric la adresa unei foste vedete a României! Oficialul Farului a spus lucrurilor pe nume.
Gică Popescu a dat verdictul!
Există numeroase opinii atunci când este vorba despre constituirea unui top al celor mai buni fotbaliști ai României. Conflictul dintre generații este încă foarte puternic, iar numeroase personalități din fotbalul românesc i-ar oferit titlul de lider nimeni altuia decât lui Gică Hagi.
Gică Popescu are o istorie în spate, în ceea ce privește legătura sa cu Regele. Cei doi sunt foști colegi la echipa națională, actuali parteneri în proiectul Farul Constanța, cumnați și prieteni de nedespărțit.
Rugat să numească cel mai bun fotbalist român al tuturor timpurilor, ”Baciul” nu a stat pe gânduri.
”Hagi!”, a spus Gică Popescu, la digisport.ro.
Urmează să lanseze o nouă afacere. Principala condiție
Gică Popescu plănuiește deschiderea unui business, împreună cu fiica sa, Maria. Oficialul constănțenilor are o înțelegere cu tânăra, și anume, din profitul noii firme, Maria va păstra 20% pentru a-și putea achiziționa propria mașină.
”Eu acum am un business pe care o să-l lansăm în 3 luni de zile. Din prima zi i l-am pus Mariei în brațe.
I-am spus: ‘Ia-o și îți promit că din profitul pe care-l vom face aici, îmi dai banii înapoi pe care i-am investit și, din ce rămâne, împărțim – eu 80%, tu – 20% și din ăia 20% îți iei mașină’.
Ăsta a fost dealul meu cu Maria, dar îmi dă banii înapoi. Nu-i iau dobândă, nu este un avantaj uriaș să nu-i iau dobândă?
Pe Maria am învățat-o (n.r. să economisească bani) de când a fost la Barcelona (n.r. la facultate). Îi plăteam chiria, îi plăteam școala și îi dădeam 1.000 de euro pe lună de cheltuială.
Și, câteodată, îi plăteam biletele de avion când venea acasă. În rest, a trăit cu 1.000 de euro pe lună la Barcelona. Și își drămuiește atât de bine banii acum pentru că a învățat în ăia 4 ani de zile să drămuiască mia aia de euro!”, a spus Gică Popescu.