Gică Hagi vrea să dea o nouă lovitură pe piața transferurilor. Antrenorul campioanei României a pus ochii pe un alt jucător.
Constănțenii sunt la un pas de a se califica în grupele Conference League, după ce au câștigat 2-1 în prima manșă a play-off-ului cu HJK Helsinki.
Gică Hagi pregătește un nou transfer
Antrenorul constănțenilor ar vrea să-l readucă la echipă pe Cristian Ganea, fundașul stânga al celor de la Panathinaikos, potrivit sport.ro. Fotbalistul a jucat în două rânduri la Viitorul, actuala Farul Constanța.
Ganea ar putea veni liber de contract, iar salariul va fi mai mic decât ceea ce a avut în Grecia. Antrenorul lui Panathinaikos a declarat că în acest sezon îl va folosi mai puțin pe român și se va baza pe Juankar, fost jucător laa Real Madrid, Malaga sau Betis, și pe Filip Mladenovic. De asemenea, Ivan Jovanovic l-a promovat și pe Elton Fikaj, așa că cel mai probabil românul a avea șanse minime să mai joace.
Astfel, Ganea ar putea accepta să revină în România, mai ales că își dorește să fie chemat la echipa națională.
Printre echipele la care a jucat Cristian Ganea (31 de ani) se numără Santanyí, FCM Târgu Mureș, Universitatea Craiova. Săgeata Năvodari, FC Brașov, Viitorul Constanța, Athletic Bilbao, Numancia, Aris și Panathinaikos.
Fotbalistul a îmbrăcat tricoul naționalei României de 8 ori. Aree în palmares un titlu în Liga 1 (2016-2017) și un loc secund în Superliga din Grecia (2022-2023).