Gică Hagi va fi uimit! Anunțul a fost făcut de un fost coleg de la echipa națională. Ce a spus acesta despre lupta pentru titlu.
Gică Hagi va rămâne mască când va auzi părerea unui fost coleg de la echipa națională. Gheorghe Mihali a vorbit despre lupta dintre FCSB și Farul Constanța și a numit viitoarea campioană a României.
Gigă Hagi, favoritul lui Mihali
Gică Hagi este favoritul lui Gheorghe Mihali! Fostul fundaș al echipei naționale o consideră pe Farul marea favorită la câștigarea titlului de campioană.
„Farul câștigă campionatul! A condus aproape tot campionatul, ar merita să câștige ei titlul. Să conducă tot campionatul și să piardă? Nu cred. Farul merită inclusiv din punct de vedere al jocului. Dacă va câștiga, va fi o campioană meritorie”, a spus acesta, pentru GSP.
De asemenea, fostul fotbalist a vorbit și despre prăbușirea celor de la CFR Cluj. Acesta este de părere că Dan Petrescu nu trebuie să plece de la campioana en-titre, datorită performanțelor obținute în trecut.
„V-ați obișnuit de cinci ani ca CFR să fie încontinuu campioană… mă gândesc că fiecare echipă are un ciclu, ei sunt deja de cinci-șase ani acolo, în față, și e greu să reziști atât.
Dar sunt sigur că Petrescu va ști ce să facă la vară. Cred că rămâne acolo, de ce să nu rămână? Câștigă până acum 5 titluri și, brusc, după ce nu mai câștigă, gata, trebuie să plece? Noi asta vrem în țara asta, vrem tot timpul să sufere cineva, abia așteptăm să-l dea pe unu afară.
Știu că e pretențioasă conducerea CFR-ului, dar mă gândesc că trebuie să aibă cap! Nu-l cunosc (n.r. – pe Nelu Varga), dar am auzit că este un om deștept. Petrescu trebuie să facă echipa cum știe el, să schimbe vreo 6-7 jucători și să aducă sânge proaspăt. S-a încheiat un ciclu, cred. Dar, la experiența pe care o are Petrescu, e imposibil să nu știe ce să facă”, a mai spus acesta, pentru sursa citată anterior.