Gică Hagi s-a dezlănţuit! Anunţul momentului înaintea meciului cu FCSB. S-a aflat ce le-a transmis propriilor jucători. Farul a avut un start mai slab de Superliga, dar vrea să-şi revină în faţa campioanei.
Gică Hagi vrea să dea lovitura în Ghencea. Antrenorul celor de la Farul speră să câştige pe stadionul campioanei.
Gică Hagi s-a dezlănţuit!
Tehnicianul echipei Farul, Gică Hagi, a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă, că formaţia sa trebuie să se autodepăşească în meciul împotriva campioanei FCSB, din această săptămână, din Superliga.
„Întâlnim campioana României şi este o provocare pentru tot ce înseamnă Farul. Trebuie să ne depăşim, să facem un meci mare pentru că adversarul este foarte bun. Scopul nostru este să jucăm bine, să câştigăm, aceasta este identitatea noastră dintotdeauna pentru că victoria aduce bucurie. Trebuie să fim reactivi, foarte buni şi să facem un meci fără greşeală ca să sperăm să câştigăm. Vom merge să fim noi, cu toate că adversarul cred că ne va pune în dificultate. Suntem pregătiţi, am venit după un meci foarte bun acasă”, a spus Hagi.
El consideră că până acum startul de campionat a fost interesant. “Văd că echipele toate fac faţă, loturi foarte bune… Sperăm ca noi să facem faţă. Sperăm să o facem mai bine decât ceilalţi, care sunt concurenţii noştri”, a mai spus antrenorul celor de la Farul.
Farul Constanţa va întâlni FCSB, vineri, în deplasare, de la ora 21.00, în etapa a cincea a din Superliga.