Gică Hagi s-a dezlănţuit! Anunţ devastator pentru fani. Antrenorul celor de la Farul nu s-a mai abţinut. A dezvăluit ce probleme are campioana en-titre din Superliga
Gică Hagi (58 de ani), managerul Farului, a ținut un discurs spectaculos la conferința de presă premergătoare meciului cu Hermannstadt.
Anunţ devastator pentru fani: ‘Farul e nimeni, să nu ne mințim’
Gică Hagi a explicat de ce titlul câștigat anul trecut a fost o surpriză colosală. A declarat că vrea să rămână acționar minoritar la club. În plus, deși l-a vândut pe Mazilu la Brighton, cu 3 milioane de euro, Gică nu e impresionat de suma obținută.
„Noi nu am început să vindem din ce în ce mai scump. Nu e adevărat. Noi n-am ajuns să vindem jucători cu adevărat. Farul e nimeni în Europa. Şi atunci e clar că nu putem vinde jucători la nivel foarte mare. Pentru a face asta, trebuie să ai o cotă în Europa.
Aşa că nu trebuie să ne minţim şi să nu spunem realitatea. Da, noi vindem la nivelul pe care îl avem noi. Dar nu vindem foarte scump, noi vindem normal. Şi suntem fericiţi că avem jucători pe care putem să îi dăm”, a declarat Gică Hagi.
Hagi: „Nu poți să ai pretenții cu buget de 3 milioane de euro”
„Mergem pe politica din ultimii ani, care a fost fantastică. Am cucerit titluri și la juniori și la seniori. Nu suntem în Europa la nivel foarte mare, nu putem cu salarii foarte mici, cu bugetul pe care îl avem acum, care e la 50% din toate cheltuielile clubului.
Nu depășește 3 milioane. Așa nu poți să ai pretenții foarte mari. Pentru a deveni bun e nevoie de două lucruri. În primul rând, ai nevoie de bani foarte mulți. Farul, la câți bani are, are buget să rămână în Liga 1. Echipe din Liga 2 poate plătesc mai mult ca noi. Și noi plătim foarte bine, dar nu cât trebuie.
Am încercat să facem o politică, care s-a dovedit fantastică. Cu 3 milioane nu poți să aspiri să fii cel mai bun din România. E dur dacă zic asta, dar e bine să o zic de la început. Noi muncim foarte mult, foarte bine, avem un lot competitiv. Inclusiv Mazilu rămâne cu noi, ceea ce e foarte bine.
Pe termen mediu și scurt, la Constanța trebuie să se vadă acea echipă a tuturor. E o zonă puternică, foarte bună, și se poate mult mai mult. E echipa Dobrogei, a Constanței, nu a mea. Eu sunt doar acționar. Deocamdată sun majoritar și vreau să rămân minoritar. E foarte clar”, a mai spus Hagi.
Gică Hagi: „Am depășit 5 echipe cu buget mai mare ca noi”
„Încercăm să găsim soluții, să fim competitivi. E fantastic ce am făcut noi anul trecut. Am depășit 5 echipe cu buget mai mare ca noi. Și când dorm noaptea știu că au buget mai mare ca noi. Dacă vreau un jucător, mi-l iau ceilalți, că au mai mulți bani.
De aceea am semnat jucători care au potențial, dar nu de la primele 8 echipe. Am luat de unde am putut și de unde am crezut eu. Dacă nu pleacă încă 4-5 jucători, avem omogenitate, s-a dovedit la meciul cu Tiraspol. Suntem o echipă competitivă până la un anumit nivel.
Cei noi trebuie să se adapteze la presiune. Cât sunt eu în vestiar, e presiunea de a câștiga. Sper să înțeleagă cerințele de la prima echipă. Eu așa m-am născut, să câștig. Am făcut imposibilul anul trecut. Nimeni nu credea în noi”, a mai declarat Gică Hagi.