Gică Hagi s-a dezlănţuit! Anunţ clar înaintea derby-ului FCSB-Farul. A ameninţat vicecampioana înaintea disputei care poate însemna un mare pas spre titlu pentru constănţeni.
Gică Hagi este aproape de a lua un nou titlu ca antrenor în Superliga. Luni seara, de la ora 20.30, e un meci crucial pe Arena Naţională, contra celor de la FCSB.
Gică Hagi s-a dezlănţuit!
Gică Hagi i-a lăudat pe roș-albaștri și este de părere că elevii săi vor fi nevoiți să marcheze de multe ori pe Arena Națională pentru a putea spera la o victorie. În cazul unui succes, Farul s-ar distanța la 8 puncte față de FCSB, cu 6 etape înainte de finalul campionatului.
„E o mare provocare pentru noi, în sensul în care trebuie să arătăm că suntem cei mai buni, să ne impunem principiile, să avem personalitate contra unei echipe cu un lot extraordinar. E posibil orice cu ei. Am jucat bine împotriva lor în campionatul regular.
Vreau să facem un meci foarte bun din toate punctele de vedere, să facem ambele faze. Să atacăm foarte bine și să ne apărăm bine, pentru că adversarul are multă calitate. Trebuie să fim noi, pentru că arătăm foarte bine. În fotbal, totul durează foarte puțin. Nu ne putem uita în spate, trebuie să privim doar în față.
Cred că trebuie să ne autodepășim, obiectivul numărul unu e acela de a marca multe goluri, altfel nu putem aspira la foarte multe. Adversarul e foarte bun, iar într-o zi bună poate înscrie de multe ori. Mergem la București să marcăm multe goluri, pentru a veni acasă cu cele 3 puncte”, a declarat Gică Hagi în cadrul conferinței de presă.