Gică Hagi rupe tot, în Superliga! S-a terminat Farul-FC Voluntari. Campioana a uitat de umilinţa cu Sheriff Tiraspol. Echipa constănţeană câştigă şi cu rezervele în campionat. A întors scorul cu ilfovenii.
Gică Hagi a ratat deja primul obiectiv al sezonului. A fost eliminat încă din primul tur preliminar din Champions League de către Sheriff Tiraspol.
Gică Hagi rupe tot, în Superliga!
În meciul cu FC Voluntari a fost de ajuns o echipă de rezerve pentru Gică Hagi. Asta deşi ilfovenii au marcat repede, prin Merloi, în minutul 9. Farul a beneficiat şi de două penalty-uri pentru a reveni pe tabelă. Primul a fost arătat după intervenţia VAR. După ciocnirea dintre Matricardi şi Carnat s-a dat 11 metri. A egalat căpitanul Larie.
Al doilea penalty a fost transformat tot de Ionuţ Larie, în partea secundă. Voluntari a lovit bara de două ori. Nemec şi Doru Andrei au lovit stâlpul porţii lui Buzbuchi. În loc să fie 2-2 a fost 3-1. A marcat Vână. În prelungiri, Larie a reuşit tripla, tot din penalty. Scor final Farul-FC Voluntari 4-1 şi constănţenii au 6 puncte din 6 după două etape. Urmează meciul din Conference League cu liliputanii de la Urartu.
Farul – FC Voluntari, echipele de start:
Farul: Buzbuchi – Sîrbu, Larie, Queiros, Vianna – Vînă, T. Băluță, Bassong – Mateus, Carnat, Sali
Rezerve: Aioani – Marins, Kiki, Artean, Grameni, N. Popescu, Dussaut, Benchaib, Rivaldinho
Antrenor: Gheorghe Hagi
FC Voluntari: Vâlceanu – Ricardinho, Armaș, Matricardi, Aliji – Răduț, Crepulja, Rața – Merloi, Nemec, D. Andrei
Rezerve: Fernandez – Paz, Voican, Florea, Lopes, Dumiter, Al. Munteanu, R. Boboc, Cocian
Antrenor: Ilie Poenaru
Stadion: Complex Sportiv Academia Hagi (Ovidiu)
Arbitru: Coza Ionuţ (Cernica) / A1: Mitruţi Daniel (Craiova), A2: Constantinescu Andrei (Bucureşti) / Arbitru VAR: Bîrsan Marcel (Bucureşti), Arbitru AVAR: Moldoveanu Cristian (Sfântu Gheorghe)