Gică Hagi nu s-a mai abţinut! Dezvăluiri emoţionante ale fostului mare jucător. Ce s-a întâmplat, de fapt, pe Arena Naţională

Gică Hagi nu s-a mai abţinut! Dezvăluiri emoţionante ale fostului mare jucător. S-a aflat ce s-a întâmplat, de fapt, pe Arena Naţională, la meciul de adio al Generaţiei de Aur. A fost ultima reprezentaţie a acestei echipe.

Gică Hagi a declarat, după meciul de adio al Generaţiei de Aur, că el şi colegii săi au jucat cât au putut pentru suporteri. A fost uimit de faptul că aceştia au venit cu copiii.

Gică Hagi nu s-a mai abţinut!

Mai mult, Gică Hagi era extrem de fericit că a câştigat acest meci, deşi era doar unul de gală. ”Noi am jucat fotbal pentru suporteri cât am putut, pentru că eram mult mai mari decât adversari la vârstă. Publicul a fost lângă noi, ne-a susţinut. Ce m-a frapat foarte mult e că au venit alături de copiii lor. Chiar dacă anii trec, clar înseamnă că am făcut ceva. Lumea nu mă uită.

Felicitări lor şi în special copiilor care au venit să ne vadă. Nu ne cunoşteau. Una e internet, alta e realitatea. Toţi am simţit că e mai greu să jucăm fotbal. Fotbalistul, în momentul de faţă, trebuie să fie pregătit la intensitatea jocului. Noi am simţit asta azi. De vină sunt mămica şi tăticul (n.r. pentru talentul său).

Ei sunt de vină că am acest har. Tot timpul am exersat şi încercat să şutez. Adversarii au fost foarte buni, Maicon e ceva…. n-am văzut. Parcă încă juca la Inter, foarte bun. În prima repriză au avut o echipă net superioară”, a spus Gică Hagi, conform digisport.ro.

Generaţia de Aur a făcut spectacol în meciul său de adio, pe Arena Naţională. A învins selecţionata Legendelor Lumii, cu scorul de 3-2.

Distribuie articol:

COMENTARII

Clasament Superliga

Clasamente oferite de Sofascore

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed