Gică Hagi nu s-a mai abţinut! Ce a putut să facă după ce Radu Drăguşin s-a transferat la Tottenham. Dezvăluiri din interior

Gică Hagi nu s-a mai abţinut! S-a aflat ce a putut să facă după ce Radu Drăguşin s-a transferat la Tottenham. Dezvăluiri din interior. Un apropiat al fundaşului tricolorilor a dat cărţile pe faţă.

Gică Hagi a fost extrem de fericit după ce a aflat că Radu Drăgușin a ales să semneze cu Tottenham, chiar dacă pe urmele sale s-a aflat și Bayern Munchen.

Gică Hagi nu s-a mai abţinut!

Apoi, internaționalul român a prins 10 minute în meciul cu Manchester United (2-2). Unul dintre cei care au reacționat după transferul lui Radu Drăgușin la Tottenham a fost Gică Hagi. Florin Manea a spus ce mesaj a avut Regele. Agentul fundașului român a dezvăluit că fostul mare internațional a ținut să-l felicite pentru mutare, moment în care i-au dat lacrimile, conform sport.ro.

”M-a sunat Gică Hagi să ne felicite pentru transfer și a zis să aibă curaj, pentru că e bun. Din acest motiv a ajuns acolo, nu întâmplător. Să ne reprezinte cu mândrie. E ca băiatul meu, face parte din familia mea. Îți dai seama că și mie mi-au dat lacrimile”, a spus Florin Manea, potrivit sursei citate.

Drăguşin a fost protagonistul unor negocieri dure. AC Milan şi Napoli au mai fost interesate de jucătorul român. Până la urmă, acesta a refuzat şi oferta celor de la Bayern Munnchen pentru a merge în Premier League, acolo unde şi-a dorit mereu să evolueze.

Distribuie articol:

COMENTARII

Clasament Superliga

Data provided by Scoreaxis

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed