Gică Hagi a vorbit la conferința de presă după meciul cu Unirea Slobozia, câștigat de echipa sa, 1-0, despre mai multe subiecte. A lăudat-o pe FCSB pentru parcursul în Europa, dar și despree naționala României în mandatul lui Mircea Lucescu.
De asemenea, a spus ce crede despre potențialul neexploatat al antrenorilor români.
Gică Hagi, discurs sincer: „Ia uitați-vă în spate la declarația mea”
„Ia uitați-vă în spate, acum trei-patru ani, la declarația mea! Am zis că România are un lucru foarte important, are antrenori! Și o știe și președintele Federației!
I-am spus și lui: «Nu e nicio problemă, România are antrenori!». Pentru că au fost două generații. A noastră, cei de peste 50 de ani, și cei de sub noi, băieții ceilalți, care chiar au fost buni și au jucat la nivelul cel mai mare. Avem două generații foarte bune, n-ai cum să nu ai antrenori foarte buni! Au învățat meserie afară. Vezi alte lucruri afară!
Tot timpul le zic jucătorilor mei: «Când jucam acasă (n.r. în România), aveam anarhie multă! Multă! M-am dus afară, m-au potolit». Mi-au zis: «Stai! Hai să facem asta!» Eu eram egoist, dar fotbalul e colectiv, iar eu le vedeam numai pe ale mele. Mie îmi spunea antrenorul ceva, eu le făceam pe ale mele! Apoi, ceilalți m-au potolit”, a spus Hagi.
„Banca naționalei are viitor!”
„Când m-am dus la alea două mari (n.r. Real și Barcelona), mi-au zis: «Aia e zona ta, joci în zona aia, faci asta, trebuie să atacăm pozițional foarte mult, trebuie să știi să joci în zona ta, să cucerești zona, să fii bun pe duel. Trebuie să știi să ataci și să te aperi!». Așa devii mai bun! Cei care ies afară (n.r. – în străinătate) au învățat să facă lucrul ăsta, au învățat disciplină tactică.
Cei care au jucat în Germania… Dorinel, ceilalți care au jucat în Franța, mai sunt cei care au jucat în Spania, Dan Petrescu, în Anglia și în Italia, pe unde am mai fost și eu pe acolo… Am învățat toți!
[Credeți, așadar, că banca naționalei are viitor după Mircea Lucescu?] Eu cred că da! Și trebuie să se facă o echipă națională care să ne depășească! E cea mai mare provocare existentă acum la națională: să devină o generație mai mare decât noi. De ce nu, de ce să nu fie?
Iar acum e acolo un antrenor care e șeful nostru, șeful tuturor, profesorul, omul care ne-a învățat și a avut grijă de noi, ne-a spus ce trebuie (n.r – Mircea Lucescu), ne-a învățat să avem calitate în tot ce facem”, a mai spus Hagi.
„Nea Mircea a dat ceva în plus”
„Nea Mircea a dat ceva în plus! Eu am văzut echipa națională și arată și joacă foarte bine. Vom vedea, vor veni și meciuri mai tari, e clar că trebuie să demonstreze în continuare. Dar potențial există, e o generație care a crescut și are un potențial enorm. Mai avem puțin de lucrat, dar într-un an, doi, va fi o generație foarte bună”, a mai declarat Hagi.